La UEFA, forul care conduce fotbalul la nivel de continent, a izbucnit un scandal intern de amploare, după ce a fost dictată suspendarea în cazul fundașului turc Merih Demiral (26 de ani).
Acesta din urmă a făcut semnul „Lupilor gri”, o grupare de extremă dreapta din țara sa, pe parcursul meciului Austria – Turcia 1-2, care a consemnat calificarea turcilor în sferturile de finală de la EURO 2024.
EURO 2024, turneu final care se desfășoară în Germania, nu este lipsit de episoade inedite care se petrec la nivelul gazonului și care pun în dificultate forul continental UEFA.
Spre exemplu, Jude Bellingham a recurs la un gest obscen în timpul partidei Anglia – Slovacia 2-1, ducând mâna la gură și apoi în zona intimă, iar pentru acest lucru UEFA s-a văzut nevoită să dicteze o sancțiune. Starul lui Real Madrid și din naționala Angliei a fost sancționat cu 30.000 de euro și suspendat pentru un meci. Însă, suspendarea este valabilă pentru un an, astfel că Bellingham va putea reprezenta Anglia și în sferturile de la EURO 2024, contra Elveției.
Nu la fel de tolerantă a fost UEFA în cazul lui Merih Demiral, care nu a făcut un gest obscen în timpul meciului Austria – Turcia 1-2. Marcator a două goluri în partida menționată și declarat erou național în Turcia, Demiral a recurs la un gest care a fost considerat politic, și anume semnul unui lup. Fundașul central în vârstă de 26 de ani a făcut semnul, care este identificat ca fiind reprezentativ pentru „Lupii gri”, o grupare de extremă dreapta din Turcia, cu ambele mâni. Iar pentru acest lucru, Demiral a fost pedepsit cu o suspendare de două etape care intră în vigoare cu efect imediat. Astfel, el nu va putea ajuta naționala Turciei nici în sfertul de finală cu Olanda, nici în potențiala semifinală cu învingătoarea dintre Anglia și Elveția.
Decizia dictată de UEFA în cazul lui Demiral, mult mai aspră decât cea a lui Bellingham, a stârnit stupoare la nivel internațional, iar în cadrul forului continental pare că a izbucnit un scandal intern de amploare.
Servet Yardimci, membru al Comitetului Executiv al UEFA, a contestat dur pedeapsa aleasă pentru fundașul naționalei Turciei:
Aș dori să îmi prezint regretele pentru sancțiunea impusă de Comisia de disciplină a UEFA jucătorului de la echipa noastră națională, Merih Demiral, deoarece este una inacceptabilă! A dicta o astfel de pedeapsă după o celebrare naturală care a avut loc după un meci, în cadrul unui turneu final care se desfășoară fără probleme, este o interferență în independența fotbalului”, a spus Servet Yardimci, potrivit TRT Spor.
Federația de Fotbal din Turcia a contestat decizia UEFA la TAS. Turcii vor să suspende provizoriu sancțiunea dictată în cazul lui Demiral, pentru ca fundașul să poată fi utilizat în continuare la EURO.
În același timp, din Turcia au venit o mulțime de reacții de impact. Spre exemplu, potrivit AS.com, Ministerul Turc de Externe a transmis prin intermediul unui comunicat următoarele:
Regretăm faptul că UEFA l-a suspendat pe jucătorul echipei naționalei de fotbal, Merih Demiral, pentru următoarele două meciuri. Evenimentele sportive internaționale sunt organizate pentru a apropia societățile și țările. Dar această decizie, care a provocat o profundă dezamăgire pentru toți cetățenii noștri din țară și din străinătate, a întărit percepția că în unele țări europene este în creștere tendința de a acționa cu prejudecăți vizavi de străini”, a transmis Ministerul Turc de Externe.
Totodată, Mehmet Buyukekși, președintele Federației de Fotbal din Turcia, a spus că decizia UEFA este „inacceptabilă, ilegală și influențată politic”:
Considerăm că suspendarea de două meciuri dictată de UEFA jucătorului nostru Merih Demiral este o decizie inacceptabilă, ilegală și influențată politic. Deși nu exista nicio mențiune despre vreo posibilă sancțiune în raportul delegatului UEFA de la acel meci, forul a demarat o anchetă prin numirea unui inspector în acest caz. Totul în urma declarațiilor făcute de unii politiceni occidentali, care pun în umbră independența fenomenului”, a transmis, printre altele, Buyukekși.
„Lupii gri” sunt o organizație ultra-naționalistă din Turcia, considerată ca fiind rasistă și violentă de unele țări. Spre exemplu, în Austria și Franța salutul făcut de Merih Demiral este strict interzis. Însă, nu este și cazul Germaniei. Cu toate acestea, gruparea „Lupii gri” este considerată drept cea mai numeroasă mișcare de extremă dreapta care activează și în Germania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER