E transferul carierei pentru atacantul român, dar impresarul său e frustrat că a semnat chiar înainte de EURO 2024! La cum a jucat, e convins că putea da o lovitură și mai spectaculoasă: „M-am grăbit”

Fotbalistii romani Florinel Coman, Nicolae Stanciu si Denis Drăguş la incalzire inaintea meciului dintre Romania si Ucraina, din cadrul UEFA EURO 2024, desfasurat pe Fussball Arena din Munchen, luni 17 iunie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Atacantul naționalei României a obținut un transfer de top la o echipă din Turcia.

Totuși, impresarul său și-a dat seama că a greșit și a spus că acesta ar fi putut prinde o mutare chiar și mai spectaculoasă.

Marele regret al lui Florin Manea în ceea ce privește transferul lui Denis Drăguș la Trabzonspor: „Îmi pare rău un pic că am semnat înainte de EURO”

Florin Manea a venit cu dezvăluiri incredibile despre transferul lui Denis Drăguș la Trabzonspor. Impresarul a ținut să-l laude pentru prestația din meciul cu Ucraina, scor 3-0, mai ales că a dat și gol.

Totuși, Manea susține că s-a grăbit și crede că fotbalistul său ar fi prins o mutare cu atât mai spectaculoasă dacă ar mai fi așteptat puțin.

„Am fost impresionat de Drăguș. A jucat senzațional Denis. I-am dat și lui un mesaj după meci, era bucuros. Am semnat înainte de EURO, așa că nu avem ce să facem.

Eu cred în Denis și în momentul în care am semnat cu Trabzonspor i-am spus că nu îl văd să stea mult. La modul în care evoluează și pe panta ascendentă pe care se află și eu îl văd să joace în campionate puternice.

Din Vest nu am avut nimic concret pentru Drăguș, atunci când a venit oferta de la Trabzonspor. Oferta lor a fost excepțională din punct de vedere și financiar. Da, îmi pare rău un pic că am semnat înainte de EURO. Asta este.

A fost o decizie luată împreună și chiar vorbeam cu el și îi ziceam că dacă făceam actele acum luam bani mai mulți. Am stat de vorbă cu Valerio Giuffrida, care m-a întrebat dacă nu cumva m-am grăbit. I-am zis că da, dar ce era să fac. Asta e. Am cei mai promițători jucători, dar netransferabili.

Transferul lui a fost de 1.7 milioane de euro plus niște bonusuri. E foarte bine pentru Trabzonspor, dar el era și în ultimul an de contract. Are un pic mai mult de 1.5 milioane de euro salariu pe an. Cu bonusuri poate să ajungă și la 2 milioane de euro pe an”, a declarat Florin Manea la Fanatik.

Cum a spus și Vali înainte, trebuie să credeți în noi. Noi sperăm că am dat românilor ceea ce așteptau, e incredibil”, spunea Drăguș după meciul cu Ucraina, scor 3-0, de la Munchen, potrivit Pro TV.

Publicat: 19 06. 2024, 17:11
Actualizat: 19 06. 2024, 18:16