Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale, a dezvăluit indirect de ce nu l-a convocat pe starul Universității Craiova, Alexandru Mitriță, în lotul pentru Campionatul European din Germania.
Chiar dacă nu i-a rostit numele mijlocașului ofensiv oltean, Iordănescu jr. spune că și-a asumat această decizie „mai puțin populară” care a produs rumoare printre oamenii de fotbal și suporterii echipei naționale.
Selecționerul primei noastre reprezentative știe că neconvocarea sau convocarea anumitor fotbaliști la EURO aduc și vor aduce multe discuții și critici la adresa sa, dar își susține cu tărie alegerile, despre care spune că nu au fost deloc ușor de luat.
Edward Iordănescu afirmă sigur pe el că responsabilitatea evoluției și a rezultatelor naționalei îi aparține în totalitate și adaugă că la baza alcătuirii lotului pentru EURO 2024 a stat o analiză solidă, dar și strategia, planul tactic, structura de joc și profilul fiecărui jucător, pentru a avea cât mai bine acoperite toate posturile din echipa.
„Mi-am asumat și decizii mai puțin populare. Cu siguranță că au fost și vor fi și critici, dar mi le asum pe toate. Au fost astfel de decizii și în campanie și au fost critici. Dar dacă îndeplinirea obiectivului s-a întâmplat, înseamnă că deciziile au fost bune.
Au fost decizii deloc ușoare, decizii cu care nici eu nu am fost confortabil, dar mi le-am asumat pe toate. Cu siguranță că despre selecție se poate vorbi foarte mult, dar în final responsabilitatea a fost tot timpul a mea.
Decizia a fost a mea și am avut la baza multă analiză și argumente solide. Mai contează și strategia, planul tactic, structura de joc, profilul fiecărui jucător, să avem pozițiile acoperite, poziții dublate și soluții pentru a reacționa tactic. O flexibilitate cât mai mare în funcție de ce cere fiecare joc”, a declarat Edi Iordănescu pentru FRF TV.
Edi Iordănescu și-a dezvăluit criteriile de bază pe care a mers în alcătuirea lotului pentru Campionatul European din această vară. Coeziunea grupului, continutatea în selecție și omogenitatea lotului au fost atributele principale ale selecționerului primei noastre reprezentative și, nu în ultimul rând, dar poate cel mai important motiv a fost că, a vrut să meargă pe mâna jucătorilor care au dus greul în această campanie de calificare.
„(n.r. – Cum ați alcătuit lotul pentru aceste două jocuri de pregătire?) Lotul l-am alcătuit în ultimii doi ani și jumătate. A fost o selecție continuă și am ajuns într-un astfel de moment, în care ne aflăm acum. Au fost foarte multe filtre, au fost analize, au fost concluzii.
Cu siguranță că a contat foarte mult coeziunea grupului, am avut o continuitate în selecție, o viziune clară. A contat omogenitatea, istoricul cel recent în mod special, mă refer la campania de calificare. Sunt jucătorii care au dus greul”, a concluzionat selecționerul naționalei României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER