21:08
Elveția, duel cu Anglia sau Slovacia
În meciul Elveția – Italia 2-0 au marcat Freuler, minutul 37, și Vargas, minutul 46. Elveția va juca în faza următoare a turneului cu Anglia sau Slovacia.
Italia e campioana en-titre a Campionatului European.
20:53
MIN. 90: S-A ÎNCHEIAT MECIUL
Elveția produce marea surpriză, eliminând deținătoarea trofeului. Următoarea adversară este Anglia sau Slovacia.
20:15
MIN. 78 Italia atacă
Cu mai puțin de un sfert de oră înainte de final, Italia atacă, dar nu reușește să pună în pericol poarta adversă.
20:07
MIN: 52: OCAZIE ITALIA
Italienii aruncă o minge în careul elvețienilor, iar Schar o trimite în bara laterală, cu capul, încercând s-o devieze.
20:06
Vargas înscrie în primele secunde din repriza a doua, cu un șut senzațional la vinclu.
19:48
MIN. 45: PAUZĂ LA BERLIN
Szymon Marciniak trimite echipele la cabine, după o primă repriză controlată de Elveția.
19:39
MIN. 45: OCAZIE ELVEȚIA
Rieder execută o lovitură liberă de pe dreapta, iar Donnarumma devviază în bară, după care mingea iese în corner.
19:38
MIN. 37: GOL ELVEȚIA
Elveția are o acțiune prelungită de atac, Freuler este lansat în adâncime și înscrie cu un șut pe jos, fără nicio șansă pentru Donnarumma.
19:22
MIN. 24: OCAZIE ELVEȚIA
Embolo scapă singur pe dreapta la limita ofsaidului, șutează plasat din careu, dar Donnarumma respinge cu un reflex senzațional.
19:18
MIN. 20: INFO MECI
Câștigătoarea primului meci din faza eliminatorie va juca în sferturi cu Anglia sau Slovacia.
18:59
MIN. 1: A ÎNCEPUT MECIUL
Polonezul Szymon Marciniak a fluierat începutul partidei de la Berlin.
18:13
ECHIPELE DE START
Elveția (1 – 3 – 4 – 3): 1. Sommer – 22. Schär, 5. Akanji, 13. Rodríguez – 20. Aebischer, 8. Freuler, 10. Xhaka, 26. Rieder – 17. Vargas, 7. Embolo, 19. Ndoye. Selecționer: Murat Yakin
Rezerve: 12. Mvogo, 21. Kobel – 2. Stergiou, 4. Elvedi, 6. Zakaria, 9. Okafor, 11. Steffen, 14. Zuber, 15. Zesiger, 16. Sierro, 18. Duah, 23. Shaqiri, 24. Jashari, 25. Amdouni. Widmer este suspendat.
Italia (1 – 4 – 3 – 3): 1. Donnarumma – 2. Di Lorenzo, 17. Mancini, 23. Bastoni, 13. Darmian – 16. Cristante, 21. Fagioli, 18. Barella – 14. Chiesa, 9. Scamacca, 22. El Shaarawy. Selecționer: Luciano Spalletti
Rezerve: 12. Vicario, 26. Meret – 3. Dimarco, 4. Buongiorno, 6. Gatti, 7. Frattesi, 8. Jorginho, 10. Pellegrini, 11. Raspadori, 15. Bellanova, 19. Retegui, 20. Zaccagni, 24. Cambiaso, 25. Folorunsho. Calafiori este suspendat.
Italia și Elveția se întâlnesc în optimile de finală ale EURO și meciul va fi transmis în format Live Video Online pe www.prosport.ro.
Meciul va fi transmis la televizor pe postul PRO TV.
Elveția – Italia, Live Video Online, de la ora 19:00, în optimile de finală ale EURO
În faza grupelor, Elveția a obținut 5 puncte, iar singura victorie a fost împortiva Ungariei, 3-1. În celelalte două partide, elvețienii au remizat cu Germania și Scoția, ambele partide încheiate cu același scor, 1-1. Selecționata lui Murat Yakin a încheiat Grupa A pe poziția secundă.
Italia a obținut, de asemenea, locul secund în grupa din care a făcut parte. Selecționata lui Luciano Spalletti a început campania europeană cu o victorie împortiva Albaniei, 2-1, dar a pierdut duelul cu Spania, 0-1. Italienii au obținut calificarea după ce au obținut un punct, in extremis, cu Croația, scor 1-1. Mattia Zaccagni a marcat golul calificării în ultimul minut de prelungiri.
Fiecare națională are un jucător suspendat pentru acest meci. Luciano Spalletti nu îl va putea utiliza pe Calafiori, suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene, în timp ce Widmer, marcatorul ultimului gol elvețian în poarta Italiei, va lipsi din lotul Elveției. Squadra Azzurra are și un accidentat, mai precis este vorba despre Federico Dimarco.
Cele două naționale s-au întâlnit pentru ultima oară pe data de 12 noiembrie 2021, remizând, pe Stadio Olimpico din Roma. Atunci, pentru italieni a marcat Di Lorenzo, în timp ce pentru Elveția a punctat Widmer.
În ultimele cinci dueluri directe, ce s-au desfășurat pe o perioadă de 12 ani, Italia a învins o singură dată, iar patru partide s-au încheiat la eglaitate.
Lotul Elveției pentru EURO 2024
Lotul Elveției de la EURO 2024
Portari : Gregor Kobel (Borussia Dortmund), Yvon Mvogo (Lorient), Yann Sommer (Inter).
Fundași: Manuel Akanji (Manchester City), Nico Elvedi (Borussia Monchengladbach), Ricardo Rodriguez (Torino), Fabian Schar (Newcastle), Leonidas Stergiou (Stuttgart), Silvan Widmer (Mainz), Cedric Zesiger (Wolfsburg).
Mijlocași: Michel Aebischer (Bologna), Remo Freuler (Bologna), Ardon Jashari (Lucerna), Fabian Rieder (Stade Rennes), Vincent Sierro (Toulouse), Xherdan Shaqiri (Chicago Fire), Granit Xhaka (Bayern Leverkusen), Denis Zakaria ( Monaco).
Atacanți: Zeki Amdouni (Burnley), Breel Embolo (Monaco), Kwadwo Duah (Ludogorets), Dan Ndoye (Bologna), Noah Okafor (AC Milan), Renato Steffen (FC Lugano), Ruben Vargas (Augsburg) și Steven Zuber (AEK Atena).
Lotul Italiei pentru Campionatul European 2024
Portari: Gianluigi Donnarumma (Paris Saint-Germain), Alex Meret (Napoli), Guglielmo Vicario (Tottenham).
Fundași: Alessandro Bastoni (Inter), Raoul Bellanova (Torino), Alessandro Buongiorno (Torino), Andrea Cambiaso (Juventus), Riccardo Calafiori (Bologna), Matteo Darmian (Inter), Federico Dimarco (Inter), Giovanni Di Lorenzo (Napoli) , Gianluca Mancini (Roma), Federico Gatti (Juventus).
Mijlocasi: Nicolo Barella (Inter), Bryan Cristante (Roma), Michael Folorunsho (Verona), Davide Frattesi (Inter), Jorginho (Arsenal), Lorenzo Pellegrini (AS Roma), Nicolo Fagioli (Juventus).
Atacanți: Mattia Zaccagni (Lazio), Federico Chiesa (Juventus), Stephan El Shaarawy (Roma), Giacomo Raspadori (Napoli), Mateo Retegui (Genoa), Gianluca Scamacca (Atalanta).