Englezii prevăd un destin crunt pentru Radu Drăgușin la Tottenham! Verdictul lor e cât se poate de dur: „Asta e realitatea”
Radu Drăgușin a jucat titular la Tottenham Hotspur în lipsa lui Micky Van De Ven, însă a revenit pe banca de rezerve imediat ce fundașul batav s-a refăcut după accidentare, iar acum presa engleză îi prevede un destin crud internaționalului român.
Fundașul echipei naționalei a României este văzut și în sezonul viitor rezerva eternă a cuplului Romero – Van de Ven la gruparea londoneză.
Englezii prevăd un destin crunt pentru Radu Drăgușin la Tottenham! Verdictul lor e cât se poate de dur
Două meciuri a fost titular Radu Drăgușin la Tottenham, dar apoi și-a reluat locul pe banca de rezerve în momentul în care olandezul Van de Ven s-a refăcut după accidentare și a intrat din primul minut în partida cu West Ham, scor 1-1.
Românul a adunat 230 de minute în cele trei luni de la transferul la Spurs, însă nu a reușit deocamdată să se impună în agrenajul gândit de Ange Postecoglou. Nici în sezonul următor lucrurile nu par a se schimba pentru internaționalul român, el fiind văzut de jurnaliștii britanici tot ca rezerva a cuplului Romero-Van de Ven, și va fi folosit în cazul în care unul dintre cei doi va fi suspendat sau accidentat.
”În timp ce fanii lui Spurs și experții pot repeta clișee în legătură cu faptul că o echipă puternică trebuie să aibă jucători de calitate pe bancă, realitatea e că fotbaliștii de top nu vor să încălzească banca de rezerve.
Pe poziția de fundaș central, mulți antrenori vor continuitate și nu rotesc jucătorii. Chiar dacă Tottenham va juca în cupele europene în sezonul următor, Drăgușin nu va fi folosit în primul 11 la meciurile importante, decât dacă Romero sau Van de Ven vor fi accidentați”, au scris cei de la Spurs Web.
Mesaj din partea unui fost internațional român. „Să nu-și piardă cumpătul și încrederea”
Dorin Goian, fostul fundaș de fier al primei reprezentative a României, l-a sfătuit pe Radu Drăgușin să nu își piardă încrederea și cumpătul indiferent de cât de puțin va evolua în tricoul lui Tottenham, iar atunci când va intra în teren să facă tot posibilul să-i demonstreze antrenorului Ange Postecoglou că merită să se bazeze pe el.
”Mesajul meu este să nu-și piardă încrederea și să se antreneze foarte bine. El trebuie să arate antrenorului că este valoros, iar de câte ori intră pe teren, o repriză, un meci sau câteva minute, să joace cât mai bine.
Eu sunt sigur că va avea multe șanse să joace. Este important să nu-și piardă cumpătul și încrederea!”, a fost mesajul lui Dorin Goian pentru Radu Drăgușin de la Digisport.