Fotbaliștii Georgiei, cea mai surprinzătoare echipă națională de la EURO 2024, sunt invidiați de toți jucătorii de la turneul final din cauza bonusurilor uriașe pe care le-au încasat deja și pe care le pot primi în continuare, în cazul în care vor mai produce și alte surprize.
Khvicha Kvaratskhelia și compania au fost deja răsplătiți cu 10.000.000 de euro pentru că au ieșit din Grupa F de la EURO, iar dacă vor învinge Spania în optimile de finală, atunci vor mai primi încă 10.000.000 de euro de la fundația Kartu International Charity, deținută de controversatul miliardar Bidzina Ivanishvili.
EURO 2024 a venit la pachet cu câteva surprize frumoase în materie de echipe naționale. România a produs o figură plăcută și s-a calificat din Grupa E din postura de lider. De asemenea, Slovacia și Slovenia vor juca și ele în optimile de finală de la EURO 2024. Însă, fără nici urmă de dubiu, cea mai neașteptată surpriză a venit din partea Georgiei.
Selecționata condusă din teren de Khvicha Kvaratskhelia, starul lui Napoli, se află la prima prezență la un turneu final din istorie. Iar în ciuda lipsei de experiență, naționala de fotbal a Georgiei a izbutit să iasă din Grupa F, din care au mai făcut parte Portugalia, Turcia și Cehia.
Georgia a pierdut contra Turciei cu 1-3, după care a remizat cu Cehia, 1-1, iar în ultimul meci a produs marea surpriză. Naționala lui Kvaratskhelia a învins Portugalia cu 2-0 și s-a calificat în optimile EURO de pe locul 3, cu 4 puncte și un golaveraj de 4:4.
În prima bătălie din fazele eliminatorii, Georgia va da peste Spania, după care, dacă va opține calificarea, o va întâlni în sferturi pe învingătoarea dintre Germania și Danemarca.
Potrivit cotidianului spaniol AS.com, în spatele surprizei realizate de Georgia stă și un stimulent financiar colosal. Conform sursei citate, fundația Kartu International Charity, fondată de controversatul miliardar Bidzina Ivanishvili, fost prim-ministru al Georgiei, a premiat reușita bifată de generația lui Kvaratskhelia cu un bonus de 10.000.000 de euro! Această sumă le-a fost oferită fotbaliștilor la împărțit doar pentru performanța că au ieșit din grupele EURO 2024.
Însă, dacă vor învinge Spania, jucătorii vor primi din partea fundației încă 10.000.000 de euro, după cum anunță sursa citată.
AS.com dezvăluie că fotbaliștii Georgiei vor juca la fiecare meci de acum încolo pentru un bonus de câte 10.000.000 de euro. Practic, într-un scenariu aproape imposibil în care vor câștiga finala, Khvicha Kvaratskhelia și compania vor avea de împărțit 50.000.000 de euro.
Asta ar însemna aproximativ 2.000.000 de euro de fotbalist, sumă pe care niciun alt jucător prezent la EURO 2024 nu o va primi. Spre exemplu, rivalii Georgiei din optimi, respectiv jucătorii Spaniei, vor avea de împărțit aproximativ 11 milioane de euro dacă vor triumfa în Germania. Adică de 5 ori mai puțin.
Bonusul i-ar putea stimula extrem de puternic pe jucătorii Georgiei, având în vedere că cei mai mulți dintre ei au salarii modeste la nivel de club, de aproximativ 100.000 de euro anual. Practic, un eventual triumf la EURO 2024 i-ar ajuta să își asigure veniturile actuale pentru 20 de ani, informează sursa citată mai sus.
Totuși, e greu de crezut că Georgia va mai putea provoca vreo surpriză, mai ales că se află pe partea infernală de tablou. Așa cum am precizat deja, după Spania va urma Germania, cel mai probabil, iar ulterior, în semifinale, Portugalia, Franța sau Belgia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER