CFR Cluj a învins pe terenul Universității Craiova, scor 1-0, în cea de-a 6-a etapă a play-off-ului din Superliga.
După meci, fotbaliștii formației din Gruia au prins curaj și au început să se autopropună la EURO 2024.
Daniel Bîrligea, unicul marcator al meciului Universitatea Craiova – CFR, a spus că e foarte mulțumit cu jocul prestat de echipa sa în partida de pe „Ion Oblemenco”.
Starul lui Nelu Varga are speranțe mari și visează să fie convocat la EURO 2024, turneu la care România s-a calificat de pe primul loc în campania preliminară.
„Sunt foarte bucuros că am luat noi cele 3 puncte, aveam nevoie de ele. Mi-a plăcut tare mult echipa cum a jucat. Fiecare meci o să fie o finală. Este o victorie foarte importantă, sunt 3 puncte importante în lupta cu o candidată pentru locul 2 sau 3.
(n.r. că el și Louis Munteanu marchează și ar putea fi convocați la EURO) Nu suntem doar noi doi care ne dorim să fim acolo. Eu personal o să dau totul până la sfârșit de etapă său fiu bine și să facem rezultate cu echipa.
Fiecare român își dorește să meargă la EURO, să își reprezinte țara. Eu o să dau totul până la sfârșit și voi încerca să obțin rezultate importante cu echipa”, a declarat atacantul CFR-ului.
La fel ca Bîrligea, Răzvan Sava, portarul CFR-ului, speră și el să fie selecționat pentru Campionatul European din Germania care va avea loc la vară.
„L-am felicitat (n.r. pe Bîrligea, marcatorul golului), a intrat cu spirit. Toți care au intrat au făcut-o bine. Este o luptă foarte grea, dar încercăm să facem cât mai multe puncte și să ne îndeplinim obiectivul
Pentru asta trag, încerc să demonstrez, să apăr cât mai bine. Dacă va veni convocarea, voi fi foarte fericit”, a declarat Sava.
Îi felicit pe băieți pentru reacția avută după două meciuri fără puncte. Era importantă reacția lor. Trebuie să jucăm dezinvolt. Calitate avem. Am dominat meciul, am avut ocazii mai mari. Am meritat cu prisosință să câștigăm. Am meritat acest trei puncte. Craiova a avut acea ocazie la care a intervenit Sava, dar noi am avut 3-4 ratări mari până atunci. Bîrligea a venit marți de la Belgrad și a făcut un antrenament cu noi. Am discutat cu el, a spus că nu simte nicio durere și am decis să mizez pe el”, a declarat Francisc Dican după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER