Alin Stoica consideră că pe lângă Alex Mitriță, Alex Chipciu este un alt fotbalist pe care Edi Iordănescu trebuie să îl convoace la echipa națională.
România a remizat cu Irlanda de Nord, 1-1, iar marți, naționala noastră o va întâlni pe Wanda Metropolitano din Spania, pe Columbia.
Pentru aceste două partide, Edi Iordănescu nu l-a convocat la lot pe unul dintre cei mai în formă fotbaliști din Superliga României:, Alex Mitriță.
Contactat de către ProSport, Alin Stoica, fotbalist care în 1998 nu a fost convocat la echipa națională pentru Campionatul Mondial din Franța, deși se afla în mare formă la Anderlecht, și-a spus punctul de vedere legat de neconvocarea lui Mitriță și a avut un mesaj pentru selecționerul României, Edi Iordănescu.
„Vă dați seama că urmăresc și eu meciurile României, dar și meciurile din campionat, iar Edi este pe cale să îi facă o mare nedreptate lui Mitriță, așa cum nea Puiu Iordănescu, tatăl lui Edi, mi-a făcut mie la Campionatul Mondial din ’98. Iar eu am regretat apoi toată viața mea că nu am mai mers cu România la un turneu final. Nu e corect.
Atunci nea Puiu m-a scos de pe lista pentru Campionatul Mondial din Franța în ultimul moment și a preferat să îl convoace în locul meu pe Ilie Dumitrescu, care nu mai era de mult Ilie Dumitrescu din 1994. Să mă ierte Dumnezeu, dar la vremea aia Ilie Dumitrescu era rezerva lui Belo prin Mexic, dacă îmi este permisă o glumă. Ilie mai era fotbalist la vremea aia? Eu îmi începusem ascensiunea în fotbalul mondial și la Anderlecht, iar Ilie se ocupa cu altele, că de fotbal nu prea mai putem spune că Ilie juca cu adevărat la vremea aia.
Eu acum îi spun direct lui Edi că este pe cale să să îi facă lui Mitriță, aceeași nedrepetate pe care mi-a facut-o tatăl lui mie. E prietenul meu și i-o spun direct. Iar tu Edi dai dovadă că nu știi să lucrezi cu fotbaliști cu personalitate. Ieși și spune public ceea ce te-a deranjat la Mitriță sau ce s-a întâmplat cu adevărat între voi. Ți-a răspuns? Te-a înjurat? Ți-a făcut ceva? Dar chiar și așa, nu pune înainte de toate ambiția ta cu el față de interesul echipei naționale. În acest moment, naționala are nevoie de Mitriță. În acest moment, Alex Mitriță e mai în formă decât Florinel Coman și e cel mai bun jucător din Liga 1. Niciodată nu vei ajunge antrenor mare dacă nu înveți să lucrezi cu fotbbaliști cu personalitate”, și-a început Alin Stoica discursul.
În continuare, Alin Stoica ne-a declarat: „Nu am niciun avantaj dacă vorbesc de bine despre Mitiriță. Nu este fratele meu și nici nu ne cunoaștem personal, dar nu am cum să nu îmi spun punctul de vedere. I se face acestui jucător o mare nedreptate și vă mai spun încă o dată că nu e corect. În zilele noastre, România nu se mai califică la turnee finale pe bandă rulantă, iar dacă tu ca selecționer nu faci selecția corect, atunci s-ar putea să te macine greșelile făcute în selecție toată viața. Privezi un om de un mare vis. Mitriță este în formă și merită să fie convocat la echipa națională. Așa cum cred că merită să fie chemat la lot și Alex Chipciu.
Da, ați auzit bine. Alex Chipciu este în continuare, chiar și al 34 de ani, un jucător care poate să ajute echipa națională. Este un fotbalist cu mare experiență și te poate ajuta și pe postul de fundaș dreapta. El este un fotbalist polivalent. Dar, la rândul său și Chipciu este un fotbalist cu personalitate, iar lui Edi nu îi plac astfel de jucători. Am văzut ultimele meciuri ale lui Chipciu din campionat. Păi în minutul 70 el aleargă de zici că se află în primele 10 minute ale partidei. Este un porfesionist sută la sută”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER