Gabi Balint nu are decât cuvinte negative despre națională, după România – Belgia 0-2! Nu i-a plăcut nimic la români, dar îi laudă în exces pe belgieni

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Gabi Balint (61 de ani), fost mare internațional, și-a expus punctul de vedere după ce a urmărit partida România – Belgia 0-2 și, per total, nu a avut de spus nimic pozitiv referitor la naționala pregătită de Edi Iordănescu.

Balint a recunoscut superioritatea Belgiei la toate capitolele, iar despre ocaziile ratate de Mihăilă, Man sau Alibec, el a transmis că au venit în urma unor „faze întâmplătoare” sau „pe greșelile” adversarilor.

Gabi Balint vine cu poate cea mai dură analiză după România – Belgia 0-2!

Naționala de fotbal a României nu a reușit să confirme succesul important pe care l-a obținut cu Ucraina, scor 3-0, și a pierdut al doilea meci de la EURO 2024, 0-2 în fața mult mai valoroasei Belgia. Totuși, „tricolorii” au încercat pe cât posibil să le pună probleme adversarilor și au depus un efort considerabil. Iar în repriza secundă, nu de puține ori au trecut pe lângă marcarea golului. Valentin Mihăilă, Dennis Man și Denis Alibec au ratat cu toții din postura de singuri cu portarul, situații care l-au transformat pe goalkeeperul Koen Casteels într-un erou pentru Belgia.

Efortul depus de jucătorii României a fost apreciat de suporterii de la Koln, care au încurajat echipa națională până în momentul fluierului final. Însă, nu la fel impresionat de prestația jucătorilor lui Edi Iordănescu a fost Gabi Balint, fost mare internațional român. Acesta a oferit poate cea mai aspră analiză de după partida disputată pe arena Rhein Energie din Koln și a transmis:

„Sigur că regret că n-am reușit mai mult, dar s-a văzut o diferență. În prima repriză nu prea am contat, s-a văzut că am întâlnit o echipă superioară din punct de vedere fizic, dar și tehnic. Din păcate, și ocaziile pe care le-am avut au venit pe faze întâmplătoare sau pe greșelile lor.

Ce mă nemulțumește pe mine e că nu putem să plecăm cu o construcție din spate, să putem să ajungem în față prin mai multe pase legate, să finalizăm. Ori au fost niște mingi întâmplătoare, cum a scăpat Man acolo… Trebuie să recunoaștem valoarea adversarului”, a declarat Gabi Balint, la Digi Sport.

Edi Iordănescu, impresionat de gestul suporterilor români din finalul duelului România – Belgia 0-2

Așa cum am precizat deja, chiar dacă rezultatul de pe tabelă ne-a fost nefavorabil încă din minutul 2, suporterii români au făcut o atmosferă demnă de apreciat la Koln, iar selecționerul Edi Iordănescu a ținut să le mulțumească pentru felul în care au încurajat echipa:

Când imnul României răsună din zeci de mii de piepturi pe un stadion de la EURO, într-o țară străină, pe finalul unui meci în care suntem conduși, înseamnă că sacrificiul și lupta jucătorilor din teren nu sunt doar apreciate de suporterii români, ci au unit într-o forță copleșitoare toată munca noastră și afecțiunea românilor de pretutindeni. După atmosfera incredibilă de la Munchen, a venit lecția de susținere și afecțiune de la Koln. Cele mai emoționante momente pentru mine ca antrenor până azi”, a spus Edi Iordănescu, potrivit unui mesaj transmis prin intermediul FRF.ro.

Publicat: 24 06. 2024, 10:50