Istvan Kovacs pierde o sumă uluitoare de bani după ce UEFA a decis ca românul să nu arbitreze niciun meci din „optimile” EURO.
Un val de critici s-a abătut asupra lui Istvan Kovacs, după ce a depășit recordul de cartonașe acordate în timpul unui meci, în partida dintre Cehia și Turcia.
În urma tensiunilor generate de prestația arbitrului român în ultimul meci arbitrat din cadrul Campionatului European 2024, Istvan Kovacs nu a fost delegat pentru nicio partidă din „optimile” turneului final. Decizia forului european face ca arbitrul să piardă nu mai puțin de 10 mii de euro, în timp ce asistenții lui, Ovidiu Marinescu și Ovidiu Artene, ratează cinci mii de euro.
UEFA a decis ca sumele acordate în „optimi” să fie duble față de cele acordate în faza grupelor Campionatului European. Totuși, deși brigada românească de la EURO nu va arbitra niciun duel în prima fază eliminatorie, nu este exclus să fie delegată în următoarele runde.
Aceasta este lista celor opt centrali care sunt delegați să conducă partidele din optimile de finală ale EURO 2024:
În minutul 20 al partidei dintre Cehia și Turcia, Isvan Kovacs i-a acordat al doilea cartonaș galben lui Barak și l-a eliminat. Maniera de arbitraj a lui Istvan Kovacs i-a iritat cehi, iar la sfârșitul partidei au răbufnit. Din cauza spiritelor inflamate, Chory a primit, de asemenea, cartonașul roșu.
Arbitrul român i-a acordat cartonașul galben căpitanului Cehiei, Thomas Soucek, care a avut un discurs acid la adresa lui Istvan Kovacs. Mijlocașul susține că deciziile „centralului” din Carei au influențat soarta partidei și, de asemenea, soarta calificării.
„Este un lucru grozav că arbitrii vorbesc doar cu căpitanii. Dar am avut o discuție cu căpitanul Turciei, la final, și am convenit că acest arbitru a fost atât de îngâmfat încât nici nu a vrut să discute cu căpitanii. El a vrut să fie omul meciului, ceea ce e regretabil.
Este păcat, dar nu este vorba doar de asta. Nu am rezolvat bine situațiile la ambele goluri și acolo se decid jocurile.
(Reporter: În Premier League probabil ești obișnuit cu alte arbitraje…) Am fost surprins să văd cât de diferite au fost toate deciziile luate în acest meci. De fiecare dată când turcii cădeau la pământ era fault… e clar când văd că se fluieră totul. Am auzit că golul lui Kuchta trebuia validat. Poate cineva va crede că ne căutăm scuze, dar sunt momente care afectează întregul meci”, a declarat Thomas Soucek, căpitanul Cehiei, potrivit isport.cz.
Mai mulți internauți, cehi și turci, au criticat maniera de arbitraj a românului și au cerut ca acesta să nu mai fie delegat în cadrul Campionatului European din Germania. Acestea au fost câteva comentarii ale fanilor:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER