George Puşcaş, negocieri avansate direct de la EURO pentru un transfer în Liga Campionilor! E gata să semneze chiar înainte de România – Olanda

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 6 poze

George Pușcaș poartă negocieri avansate pentru un transfer de Liga Campionilor, chiar în timp ce se află la EURO 2024 alături de echipa națională.

Atacantul este gata să semneze contractul chiar înainte de partida dintre România și Olanda, din optimile de finală ale turneului final din Germania.

George Pușcaș poate prinde un transfer de Liga Campionilor

George Pușcaș se află în Germania, alături de echipa națională a României, care a reușit o performanță uriașă și s-a calificat în optimile EURO 2024. Chiar dacă nu a prins nici măcar un meci ca titular la acest turneu final, George Pușcaș a fost folosit pe final de meci, fiind introdus în teren în minutul 75 al partidei cu Ucraina și în minutul 67 al partidei cu Slovacia.

Se pare că atacantul a reușit să impresioneze și să atragă atenția unor echipe importante, care doresc să îi obțină semnătura în această vară. APOEL Nicosia, campioana din Cipru, este gata să îl transfere pe George Pușcaș, dorind să întărească atacul echipei. Presa din Cipru a anunțat deja că internaționalul român este principala țintă a celor de la APOEL Nicosia și a precizat că deja au început negocierile pentru realizarea transferului.

„APOEL își continuă căutările. Avem detalii despre ținta numărul 1 a campionilor în atac. Potrivit informațiilor noastre, APOEL se află în discuții cu internaționalul român George Pușcaș, care se află alături de echipa sa națională în Germania la EURO 2024.

Atacantul de 28 de ani aparține de italienii de la Genoa și, în acest an, a fost împrumutat timp de 5 luni la Bari. Vor apărea vești în curând și vă vom anunța în legătură cu deznodământul acestor discuții. Cert este că negocierile sunt în desfășurare”, au scris cei de la kerkida.net.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, George Pușcaș este cotat în acest moment la suma de 1.5 milioane de euro. Atacantul României mai are contract cu italienii de la Genoa până în vara anului 2026.

România întâlnește Olanda în optimi

România a reușit o performanță uriașă și s-a calificat în optimile EURO 2024 de pe primul loc al Grupei E. „Tricolorii” lui Edi Iordănescu au înregistrat o victorie, scor 3-0 în fața Ucrainei, o înfrângere, scor 0-2 cu Belgia și un rezultat de egalitate, scor 1-1 cu Slovacia.

Astfel, în următoarea fază a competiției România va întâlni pe Olanda, echipă care a și-a terminat grupa pe poziția a treia. Meciul este programat pe data de 2 iulie 2024, începând cu ora 19.00, la Munchen, pe stadionul gigantului Bayern. România are amintiri plăcute de pe acest stadion, chiar de la debutul la EURO 2024, când s-a impus în fața Ucrainei cu un spectaculos 3-0.

Publicat: 28 06. 2024, 09:18