Germania, trădată din interior după meciul cu Spania de la EURO! Neamțul dă un verdict neașteptat despre faza penalty-ului cerut în prelungiri: „Nici vorbă!”

05 July 2024, Baden-Württemberg, Stuttgart: Germany's Antonio Rüdiger (2nd L) sits disappointed on the pitch after the UEFA EURO 2024 quarter-final soccer match between Spain and Germany at the MHP Arena. Photo: Bernd Weißbrod/dpa/HEPTA/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Germania a fost trădată chiar din interior după meciul cu Spania de la EURO 2024. Un fost internațional îi ia apărarea arbitrului care le-a refuzat nemților un penalty în prelungirile partidei.

Presa internațională a criticat dur arbitrajul englezului Anthony Taylor din meciul Spania – Germania, care a decis prima semifinalistă de la EURO 2024. Centralul a fost protagonistul unei faze controversate în prelungirile partidei când nu a acordat penalty pentru germani la un presupus henț la Cucurella. Stefan Effenberg este de părere că nu a fost henț și arbitrul a avut una din cele mai bune prestații de la acest Campionat European.

Stefan Effenberg, declarație cu care își face mulți „prieteni”: „Nici vorbă de penalty la Marc Cucurella”

Germanii au trecut ușor cu vederea faulturile lui Toni Kroos care nu au fost sancționate de centralul englez, dar au criticat vehement decizia lui Anthony Taylor din minutul 106, atunci când Jamal Musiala a șutat din marginea careului direct în mâna ușor depărtată de corp a lui Marc Cucurella.

O reacție total surprinzătoare a venit din partea unui fost internațional german. Stefan Effenberg, fost jucător cu 35 de selecții în naționala Germaniei, este de părere că Taylor a luat decizia corectă la acea fază.

„Din punctul meu de vedere, nici vorbă de penalty la faza cu Marc Cucurella în prim-plan. Nu există nicio urmă de îndoială. Mâna lui Cucurella nu se îndepărtează de corp, ci invers, vine spre corp. El își trage brațul. Este o mare diferență, iar asta mă face să consider că nu trebuia să se acorde penalty la acea fază.

Arbitrul Anthony Taylor a lăsat jocul să continue, ceea ce mi se pare absolut corect. A fost poate cea mai bună prestație a unui arbitru pe toată durata turneului final”, a spus Stefan Effenberg, potrivit sport.ro.

„Blestemul” gazdelor de la EURO continuă: Germania eliminată încă din „sferturi”

Germania a găzduit EURO 2024, dar nu a reușit să rupă „blestemul” echipelor gazdă. De mai bine de 40 de ani nu a mai triumfat la EURO o națională care a găzduit competiția. Doar trei țări au reușit această performanță în istoria competiției.

În cele 17 ediții ale Campionatului European, doar trei echipe au cucerit trofeul din postura de gazde. Spania a triumfat în 1964, urmată de Italia patru ani mai târziu și Franța în 1984. De atunci, nicio altă țară gazdă nu s-a mai impus la turneul final. Nici Germania nu a reușit acest lucru chiar dacă a pornit din postura de favorită. Germanii s-au oprit în sferturile de finală, fiind eliminați de Spania, 1-2.

 

Publicat: 06 07. 2024, 15:52
Actualizat: 06 07. 2024, 15:53