Gică Hagi a mai făcut un transfer pentru Farul, direct din Germania, de la EURO, unde este plecat să-l vadă pe Ianis Hagi în România – Slovacia!
Gică Hagi (59 de ani) a realizat încă un transfer pentru Farul Constanța. Echipa de la malul marii a anunțat marți, 25 iunie, transferul goalkeeper-ului Răzvan Ducan.
Este al patrulea jucător adus de „Rege” în perioada de mercato din această vară, după Gabi Iancu (30 de ani), Mihai Bălașa (29 de ani) și Andrei Ciobanu (26 de ani).
După ce în sezonul trecut a jucat la FC Botoșani, fotbalistul de 23 de ani a fost convins acum de Hagi să se alăture lotului „marinarilor”.
Transfer făcut de la EURO, înainte de România – Slovacia. Gică Hagi l-a adus pe Răzvan Ducan la Farul Constanța
Portarul a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu Farul Constanța.
„Farul Constanța a ajuns la un acord cu jucătorul Răzvan Ducan, care a semnat un contract pe o perioadă de 3 ani cu formația alb-albastră.
Născut la 9 februarie 2001 (23 ani), Răzvan Ducan evoluează pe postul de portar, are 1.92m, este format de Unirea Petrolul Videle și apoi FCSB, iar în carieră a mai evoluat pentru FC Argeș, AFC Turnu Măgurele, CS Mioveni și ultima dată pentru FC Botoșani.
Este fost internațional de tineret al României.
Mult succes și cât mai multe realizări alături de Farul, Răzvan!”, au anunțat cei de la Farul Constanța, potrivit site-ul oficial al clubului.
Răzvan Ducan a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum FCSB, FC Argeș, AFC Turris, CS Mioveni și FC Botoșani.
- 350.000 de euro este cota de piaţă a lui Răzvan Ducan, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
Gică Hagi și fostul internațional și actualul acționar minoritar al clubului de la malul marii Ciprian Marica își doresc să-l readucă pe Alexi Pitu la formația din Constanța.
„Noi ni l-am dori pe Alexi Pitu, dacă vom găsi o oportunitate în această vară, îl vom aduce la Farul.
Dorinţa noastră este ca ei, jucătorii care pleacă de la noi, să reuşească afară, să se lupte, să se impună acolo. Însă, dacă se va putea, ni l-am dori pe Pitu”, a declarat Ciprian Marica, potrivit sportpesurse.ro.
Gică Hagi este în Germania pentru a-l susține pe Ianis Hagi în meciul România – Slovacia de la EURO
„Regele” Gică Hagi se află în Germania ca să-l susțină pe fiul său, Ianis Hagi, la meciul cu Slovacia.
Duelul dintre România și Slovacia va avea loc miercuri, 26 iunie, ora 19.00, pe stadionul Deutsche Bank Park din Frankfurt.
Recent, presa din Spania a scris că se așteaptă la un blat în meciul decisiv pentru calificarea în optimile de finală. Asta pentru că un egal ar garanta calificarea atât a României, cât și a Slovaciei.