S-a tot vorbit despre posibilitatea ca Gică Hagi, antrenorul Farului, să-i ia locul lui Edi Iordănescu la națională.
Basarab Panduru a dat imediat verdictul când a fost întrebat despre o posibilă revenire a „Regelui” în postura de selecționer.
Analistul Basarab Panduru ar vrea ca Gică Hagi, antrenorul Farului, să preia naționala României, chiar dacă ar rămâne în continuare patron-antrenor la formația constănțeană.
Fostul jucător al Stelei nu acceptă deloc ideea că ar fi un conflict de interese ca „Regele” să fie și selecționer, dar și patron și antrenor în același timp.
„Ok, e varianta Mutu, care a fost la U21. Dar nu știu cum a plecat de la națională, iar asta e o problemă. Eu aș merge pe mâna «Regelui». De ce? Pentru că am văzut că se poate. Bulgaria îl are selecționer pe Ilian Iliev, care este și antrenor la Cherno More.
L-au lăsat la Cherno More și l-au pus la națională. Din momentul ăla, Bulgaria a avut rezultate. Nu foarte bune, dar bune. Deci s-a descurcat. Bulgaria s-ar putea putea să fie un model pentru România.
Nu poate să fie Anglia, Franța, Germania. Nu poate să fie nimeni model pentru noi. Eu spun așa. Se poate ca «Regele» să antreneze ambele echipe, pentru că are timp.
Să rămână și la Farul. Se poate. Și în perioada asta, el a fost mai mereu la meciurile naționalei și urmează să înceapă campionatul. Nu văd problema. Mai ales că e singurul care a lucrat cu toată lumea, mai ales că urmează Nations League.
De ce e conflict de interese? Iliev și-a luat și băiatul la națională. Stai puțin, nimeni nu comentează acolo pentru că știu că e unul dintre cei mai corecți oameni. Cum să-i sari în cap? I-a luat pe cei mai buni în viziunea lui. Când l-au pus s-au gândit că există și posibilitatea să aducă jucători de la echipa lui. Dar Cherno More a terminat pe locul 2.
De ce să nu iei jucători de acolo? Dacă Hagi acceptă să fie și la Farul, și la națională, avem Liga Națiunilor, unde probabil îți permiți niște lucruri”, a spus Basarab Panduru la Prima Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER