Gigi Becali plăteşte salariul celui mai tare transfer de Liga Campionilor pe care l-a făcut la FCSB din banii pe care îi ia de la UEFA pentru jucătorii săi de la EURO 2024!
Gigi Becali îi poate plăti salariul lui Marius Ștefănescu din banii pe care îi ia de la UEFA de pe urma jucătorilor săi prezenți la EURO 2024.
FCSB va încasa o sumă considerabilă după ce România a pierdut în „optimile” de finală ale Campionatului European, în fața Olandei, scor 0-3.
Aproximativ 300.000 de euro va primi FCSB din partea UEFA pentru cei patru jucători care au făcut parte din lotul naționalei României la turneul final din Germania.
Salariu uriaș plătit de Gigi Becali lui Marius Ștefănescu, care este cel mai tare transfer de Liga Campionilor pe care l-a făcut la FCSB, din banii pe care îi ia de la UEFA. Asta datorită jucătorilor de la EURO 2024
Astfel, Gigi Becali îi poate plăti salariul lui Marius Ștefănescu, jucătorul adus în această vară ca o mare vedetă la FCSB și care încasează un salariu lunar de 17.000 de euro, doar din banii obținuți de la UEFA.
Potrivit Fanatik, UEFA a oferit cluburilor pentru jucătorii prezenți la Campionatul European din Germania o diurnă zilnică, iar FCSB a primit pentru fiecare fotbalist 69.930 de euro. Astfel, formația condusă de Gigi Becali a încasat nu mai puțin de 279.720 de euro.
Gigi Becali are patru jucători care fac parte din lotul echipei naționale. Este vorba despre Florinel Coman, Darius Olaru, Ștefan Târnovanu și Adrian Șut.
Marius Șumudică critică evoluția „tricolorilor” din meciul cu Olanda
Aventura elevilor lui Edi Iordănescu la EURO 2024 a ajuns la final, dar aceștia au arătat că echipa naționale are potențial. „Tricolorii” au pierdut în fața Olandei, 0-3, care se pare că este „sperietoarea” fotbalului românesc. Cei care au reușit să marcheze în poarta românilor au fost Cody Gakpo și Donyell Malen, care a marcat de două ori.
După ce România a fost eliminată, Marius Șumudică a avut o reacție categorică în ceea ce privește evoluția băieților lui Edi Iordănescu, precizând care au fost greșelile fotbaliștilor, dar și pe ale antrenorului.
„Nu trebuie să ieşim din tiparul ăsta şi să le mulţumim suporterilor pentru tot ce s-a întâmplat. Au fost aproape de echipă şi au venit din toate colţurile lumii. Dacă o iau ierarhic, cred că Răzvan Burleanu a făcut o treabă bună de când a venit la naţională.
E adevărat, este o calificare meritorie, dar noi am întâlnit echipe private de a juca pe teren propriu: Belarus şi Israel.
Vine Olanda, total superiori. Din toate punctele de vedere. Valoric nu putem să ne comparăm. Jos pălăria pentru ceea ce au făcut. Mă uitam ieri pe mai multe posturi. Este o exuberanţă, dar trebuie să existe o limită şi să privim fotbalul în ceea ce ne oferă, strict profesionist. Lumea era avidă să iasă în stradă.
Am lăsat de dorit la cum ne-am prezentat cu Olanda. Nu trebuie să fim subiectivi. Când am păşit ieri pe teren, în antiteză, vedeam că orice duel e câştigat de olandezi”, este declarația făcută de Marius Șumudică, potrivit Fanatik.