România a suferit o înfrângere contra Columbiei, scor 2-3, în amicalul care a avut loc pe stadionul lui Atletico Madrid.
După meci, Horațiu Moldovan, portarul formației din La Liga, a venit cu un mesaj clar pentru antrenorul său de la echipa de club.
Horațiu Moldovan, rezerva lui Jan Oblak, a bifat primul său meci ca titular pe Estadio Metropolitano, arena unde evoluează Atletico, echipa sa de club.
După eșecul cu naționala Columbiei de la Madrid, scor 2-3, portarul României i-a transmis indirect lui Diego Simeone că ar vrea să primească minute. În funcție de cum îi va percepe argentinianul declarația, aceasta i-ar putea fi „fatală” goalkeeper-ului român.
„M-am simţit bine, ştim cu toţii, e un stadion extraordinar. Sper să urmeze şi primul meci la echipa de club, am nevoie de minute. Merg şi muncesc cât de mult pot şi să-mi aştept şansa.
Cred că a fost o partidă foarte bună, cu un adversar foarte puternic. I-au băut pe Spania acum trei zile, Spania una dintre cele mai bune naţionale din lume. Au jucători de calitate, ai văzut că atunci când pun piciorul pe minge…sunt sud-americani, au calitate foarte bună, mai ales James şi Diaz. Ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor, am început puţin timoraţi, s-a făcut 2-0, dar după am făcut o partidă destul de bună.
N-avea rost să jucăm cu alte naţionale şi să câştigăm cu 5-0, nu ne ajuta cu nimic. Trebuie să jucăm cu adversari puternici, la EURO nu ne aşteaptă nimeni, vom întâlni adversari puternici şi se joacă pe puncte.
Horaţiu Moldovan abia aşteaptă să fie titular şi la Atletico Madrid Normal că simt o presiune, e normal să ne ceară să jucăm la echipele de club, pentru că asta e cel mai important. Eu, după cum ştiţi, am un portar foarte bun, poate cel mai bun din lume, în faţa mea. Sper să-mi vină şansa şi să profit de ea.
(N.r. Despre Griezmann şi Depay, coechipierii de la Atletico Madrid) Sunt super băieţi şi super fotbalişti, mă ajută acest lucru, mă antrenez cu cei mai buni din lume.
Eu am spus-o de la început, am văzut-o pe Ucraina cea mai bună echipă dintre cele patru, au jucători la nivel înalt. Va fi un meci dificil, la fel ca celelalte, şi cu Belgia şi Slovacia”, a declarat Horaţiu Moldovan după România – Columbia 2-3, potrivit Antena Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER