Ioan Sabău e sigur că România se va califica în optimile EURO: „O înțelegere tacită, în teren, poate exista”. Ce îi amintește de Generația de Aur și cum s-a transformat naționala. EXCLUSIV
Ioan Ovidiu Sabău face o analiză detaliată a naționalei, după partidele cu Ucraina și Belgia. Antrenorul este impresionat de forța grupului pe care echipa națională a arătat-o la EURO, laudă metodele de selecție ale lui Edi Iordănescu și e sigur că ne vom califica în optimi.
Sabău spune că în acest gen de meciuri, în care ambele echipe se pot califica, jucătorii duc jocul, instinctiv, într-o zonă de siguranță, fără să fie nevoie să-și vorbească. Fostul membru al Generației de Aur spune și care este cel mai mare pericol cu care jucătorii naționalei s-ar putea confrunta. România – Slovacia se joacă miercuri, de la ora 19:00.
Actuala generație de la EURO 2024, asemănată cu Generația de Aur
ProSport: Ce ați remarcat la jocurile României de până acum?
Am văzut o echipă care are identitate, are încredere, personalitate. Jucători pe care eu îi văd că pot să joace de la egal la egal cu oricine, într-o zi bună. Au apărut lucruri în jocul echipei care îți dau încredere. Și cu Belgia au fost momente în care simțeai că poți reintra în joc. Este o echipă care tratează momentele cu curaj, calm, liniște. Îmi dă speranțe că echipa are ce trebuie, ca să se dezvolte. E o echipă care îți dă speranțe. Sunt jucători tineri, mulți jucători care se simt între ei, care au jucat mult împreună și dau maxim. Sunt disciplinați tactic, dar este și o echipă care pune probleme și pe faza ofensivă. Au lăsat o impresie foarte plăcută. De asta vedem și câtă lume vine la meciuri și ce atmosferă creează. Asta e și datorită echipei, pentru modul în care a jucat.
Ce vă impresionează la actuala echipă națională?
Grupul. Jucătorii selecționați, care au dus greul și în preliminarii, sunt implicați, trăirile lor, emoțiile pe care le au, apartenența la grup. Se vede că se simt bine, se ajută. Și cei ce vin de pe bancă vin cu entuziasm. Nu sunt deconectați. Asta e foarte important.
Amintește de Generația de Aur, prin unitate, prin angajament?
Prin grup, exact. Individual poți fi bun, dar dacă nu ești echipă nu poți produce rezultate. Această generație care, sigur, s-a plâns că a fost și criticată. Dar și criticile au fost justificate. Nu cred că nu au avut încrederea noastră.
Meciul cu Ucraina poate fi meciul care să transforme această generație?
Poate fi meciul acestei generații. În care ai văzut că ai forță, ai echipă.
„Disciplină. Nu șmecheri, neimplicați sau jucători care să nu muncească”
Cum s-a transformat așa această generație?
Primul joc îți dă încredere. Ai analizat foarte bine jocul, teama de eșec, pentru că Ucraina care are jucători de top. Dar ai pregătit bine, „hai să alergăm”, iar ceilalți i-au luat poate de sus, poate prea îngâmfați, lipsă de respect pentru adversar… Când câștigi ai curaj.
Ce ne-a lipsit ca să facem un rezultat bun și cu Belgia?
Acele momente în care ai avut posibilitatea să înscri și a fost doar lipsă de inspirație. Acele momente în care adversarul, venind după o înfrângere ne-au luat în serios, concentrați, dar au fost câteva momente în care puteam să reintrăm în joc.
Ce a adus Edward Iordănescu?
Disciplină. Jucători care sunt în slujba echipa, nu șmecheri, neimplicați, fără să muncească. S-a maturizat și el. A crescut și el cu această generație. S-a format și el, ca selecționer. El n-a fost selecționer, pentru că e cu totul altceva, dar s-a dezvoltat și a crescut odată cu echipa.
„Nu vorbim de blat, dar o înțelegere tacită, în teren, poate exista”
Ne calificăm?
Da, ne calificăm.
Ce vă dă încredere?
Faptul că am jucat. Grupul, puterea echipei.
Se vorbește mult de un blat cu Slovacia. Se poate așa ceva?
Nu vorbim de blat, dar înțelegeri între jucători se pot întâmpla. S-au mai întâmplat de atâtea ori și la cel mai înalt nivel. Când ai șansa să te califici, încerci să duci jocul într-acolo ca să nu riști. Nu să te înțelegi cu adversarul sau la nivel de federații, nu intrăm în asemenea discuții. Nu se pune problema. Dar o înțelegere tacită, în teren, poate exista, așa cum au mai existat. Dar fără să vorbești cu nimeni. Peste tot se fac astfel de lucruri.
Cât de departe poate ajunge România la acest Euro?
Depinde și cu cine cădem. Cum vom arăta fizic este foarte important. Nu ai jucători care să fie obișnuiți cu atâtea meciuri cu miză, să joace la echipe foarte puternice. Nu ai super jucători, la nivel individual. Pericolul acest este. Ca forma sportivă și entuziasmul să dispară. Nu poți duce la nesfârșit din entuziasm. Cu toate că Stanciu, cei din Italia, Marin, Drăgușin, Ianis, care a intrat foarte bine, pot face diferența.