În ultimul timp, s-a vorbit intens despre posibilitatea ca Dennis Man să își prelungească înțelegerea cu Parma.
Italienii au făcut anunțul mult așteptat și au dezvăluit ce decizie a luat fotbalistul român.
Dennis Man ar fi ajuns la un acord cu oficialii Parmei, iar anunțul oficial cu privire la prelungirea contractului său ar trebui să apară în curând, după cum anunță italienii.
„Valentin Mihăilă și-a prelungit contractul care expira în iunie 2025 până în 2027. Cu toate acestea, există mulți jucători cărora le expiră înțelegerea, iar unul dintre aceștia este Dennis Man.
Românul ar fi ajuns la o înțelegere cu oficialii clubului și în următoarele ore ar trebui să apară anunţul oficial. Acest lucru se va întâmpla după sfârşitul unor lungi negocieri”, a transmis Parma Live.
Parma Calcio anunță că Valentin Mihailă și-a reînnoit contractul până la data de 30.06.2027 cu opțiune pentru sezonul 2027/2028. Povestea lui Valentin cu culorile galben-albastre a început în toamna lui 2020, mai exact în octombrie când a fost achiziționat de la Clubul Sportiv Universitatea Craiova”, a fost anunțul făcut de Parma în cazul lui Valentin Mihăilă, celălalt român de la club.
Giovanni Becali a anunțat că este doar o chestiune de timp până când Man va semna oficial prelungirea.
„Cred că Man va semna luni sau marți. Nu pot să vă spun despre salarii. Atât Mihăilă, cât și Man au salarii bune pentru o echipă care a venit din Serie B. Are opțiune de încă un an.
E peste salariul din acești trei ani. Luni sau marți se va termina și cu Man. În Serie A este altceva. Dacă dai 12-13 goluri, precum a făcut-o în divizie B, 30-40 de milioane sunt o nimica toată pentru echipele mari”, a declarat Giovanni Becali, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER