Maghiarii sunt ironici cu românii, după calificarea în optimile EURO 2024! Presa din Ungaria a descris naționala lui României într-un mod realist

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 4 poze

Presa maghiară este ironică cu selecționata României, după performanța calificării „tricolorilor” în optimile de finală ale EURO 2024.

Selecționata lui Edi Iordănescu a reușit calificarea în fazele eliminatorii ale competiției, câștigând grupa din care a făcut parte.

Maghiarii, ironici după calificarea românilor în optimile EURO 2024

Presa din Ungaria a subliniat că naționala României a depășit așteptările tuturor, cu privire la rezultatele pe care le vor obține în grupele Campionatului European din Germania. Pe fondul remizelor înregistrate înaintea startului turneului final, cu Bulgaria și Liechtenstein, ambele 0-0, maghiarii compară surpriza făcută de naționala României cu Generația de Aur a fotbalului românesc.

Totuși, din articolul publicat de jurnaliștii maghiari nu au lipsit și ironiile. Oamenii de presă din țara vecină susțin că naționala României este formată numai din jucători de nivel mediu, fără a exista vedete în lot.

„Pe lângă noi, croații, sârbii și ucrainenii au fost eliminați în faza grupelor, dar Austria, România, Slovacia și Slovenia sunt încă în competiție și se pregătesc de optimi. Până și românii caută un răspuns de ce naționala lor a evoluat mult mai bine decât se așteptau în Germania.

Înainte de turneu, mai ales în lumina remizelor împotriva Bulgariei și Liechtensteinului, echipa era considerată o dezamăgire absolută, însă a avansat până în postura de câștigătoare a grupei la EURO.

Și este comparată deja cu Generația de Aur a anilor `90. Majoritatea oamenilor atribuie succesul competenței și a doi ani de muncă din mandatul lui Edi Iordănescu. O echipă unită formată din jucători de nivel mediu. Acest lucru a necesitat și răbdarea Federației, care a trecut cu vederea faptul că naționala a retrogradat în Nations League”, se arată într-unul dintre cele mai importante cotidiene de sport maghiare, Nemzeti Sport.

Ungaria a dezamăgit la turneul final din Germania, reușind numai o victorie, cu Scoția, în al nouălea minut de prelungire, 1-0. Deși au terminat pe locul 3 în Grupa A, înfrângerile cu Elveția, 1-3, și Germania, 0-2, au consemnat descalificarea selecționatei lui Marco Rossi.

România, cel mai slab lot valoric de la Campionatul European

Înainte de startul competiției din Germania, lotul României a fost catalogat ca cel mai slab din întregul Campionat European. Mai precis, valoarea de piață a tuturor jucătorilor pe care Edi Iordănescu i-a selectat pentru EURO 2024, însumează numai 91 de milioane de euro. În acest clasament, prima formație aflată deasupra României este Albania, a cărei lot este cotat la 111 milioane de euro.

La polul opus se află selecționata Angliei, cotată la nu mai puțin de 1.52 miliarde de euro. În top 3 cele mai valoroase naționale, este urmată de Franța, 1.23 miliarde de euro, și Portugalia, 1.05 miliarde de euro.

Publicat: 30 06. 2024, 22:33