Mesajul emoționant al soției lui Florin Niță pentru portarul naționalei, după ce „tricolorii” au trecut de grupe la EURO: „Ești eroul nostru, dar și al României!”. Ce cadou avea promis de ziua ei
Florin Niță este unul dintre cei mai buni fotbaliști din naționala României, la acest turneu final. Portarul primei reprezentative se află și în topul goal-keeperilor de la turneul final, cu 13 intervenții salvatoare, fiind depășit la acest capitol doar de cel al Georgiei.
Florin Niță este însoțit în Germania de familia sa, Laura, soția lui, aniversându-și ziua de naștere în acest weekend.
Soția lui Florin Niță, mesaj emoționant după ce România a trecut de grupe la EURO 2024
Cu acest prilej, ea a dezvăluit că Florin Niță îi promisese că îi va face cadou calificarea din grupe.
„Înainte de a începe Campionatul European, i-am spus soțului meu: Iubire, îmi doresc din tot sufletul să fie calificarea, cadoul meu, iar el mi-a răspuns: îți promit ca voi face tot ce pot sa îți îndeplinesc dorința…și așa a fost!
Mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu, fără EL nu ajungeam aici.
Mulțumesc din tot sufletul, soțului meu! Ești cel mai bun tată, soț și om de pe pământ! Eu, Andrei și Maya suntem foarte mândri de tine! Ești eroul nostru, dar și al României!
Îți mulțumesc și pentru surpriză, m-ai topit!
Mulțumesc echipei, fără ei dorința mea nu era îndeplinită! Felicitări, ați făcut fericiți milioane de români!
Mulțumesc tuturor celor care mi-ați transmis urările și felicitările, îmi cer scuze ca nu am putut răspunde fiecăruia.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Te iubesc, tati! Hai, România!”, a dezvăluit Laura Niță, într-o postare pe Instagram.
Se iubesc din adolescență, s-au căsătorit acum 11 ani
Florin și Laura se iubesc din adolescență și au devenit soț și soție acum 11 ani. Ei au împreună doi copii. După meciul cu Ucraina, câștigat de „tricolori” cu 3-0, Laura a mai avut o postare emoționantă.
„Câte am trăit împreună și câte vom mai trăi împreună. Azi mi-am amintit toate visurile si promisiunile tale, toate sacrificiile tale, toate durerile tale, toate nopțile nedormite, nopți cu multe ofuri și mult freamăt.
Azi mi-am amintit toate urcușurile si coborâșurile tale și mi-au curs lacrimile. Azi ai făcut istorie, ați făcut istorie. Azi nu ai fost doar al nostru, al meu și al copiilor, azi ai fost încă o dată al României.
Te iubim, tati! Sunt atât de mândra!! Mulțumesc, Doamne, pentru tot!”, a punctat ea după victoria cu Ucraina.