Mesajul La Liga pentru Ianis Hagi, Horațiu Moldovan şi Andrei Rațiu: cele două cuvinte pentru tricolori, înainte de România – Ucraina!
România va debuta astăzi, 17 iunie, la EURO 2024, într-o partidă cu Ucraina, programată la ora 16.00. Înainte de acest meci important, La Liga a transmis un mesaj pentru „tricolorii” care au evoluat în primul eșalon al fotbalului spaniol în sezonul recent încheiat.
Prin doar câteva cuvinte, cei trei fotbaliști români, Ianis Hagi, Horațiu Moldovan și Andrei Rațiu au fost încurajați prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.
Mesajul La Liga pentru fotbaliștii români
România a reușit să se califice la EURO 2024 și a fost repartizată într-o grupă cu Ucraina, Belgia și Slovacia. Tricolorii vor debuta la turneul final din Germania astăzi, 17 iunie 2024, într-o partidă cu țara vecină, care se va disputa la ora 16.00, pe Allianz Arena, stadionul gigantului Bayern Munchen.
Din lotul deplasat de Edi Iordănescu în Germania fac parte și trei fotbaliști care au evoluat în sezonul trecut în La Liga. Este vorba despre Ianis Hagi, Horațiu Moldovan și Andrei Rațiu.
Ianis Hagi a evoluat în sezonul trecut pentru Deportivo Alaves, formația care l-a împrumutat de la Glasgow Rangers. Internaționalul român nu a reușit să impresioneze în La Liga, iar Deportivo Alaves a ales să nu îi prelungească înțelegerea.
Horațiu Moldovan, portarul celor de la Atletico Madrid, a ajuns în Spania în iarnă, când a fost transferat de la Rapid București în schimbul sumei de 800.000 de euro. Românul nu a reușit să debuteze la formația antrenată de Diego Simeone și riscă să își piardă postul de titular la naționala României.
Andrei Rațiu este fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano. În vârstă de 25 de ani, acesta a avut parte de partide reușite atât în La Liga cât și la naționala României.
„Acești fotbaliști vor juca astăzi la EURO 2024. Mult noroc”, au scrii spaniolii, pe rețelele de socializare.
Lotul României pentru EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).