Interes foarte mare pentru meciul României cu Ucraina, primul al tricolorilor de la turneul final din Germania. Mulți oameni de fotbal din România vor fi prezenți luni pe cocheta arenă din Munchen.
Din informațiile ProSport, Dan Șucu va merge alături de familie la Munchen și a ales un avion privat pentru a fi alături de tricolori în primul meci din Germania.
Au mai rămas doar câteva ore până la debutul tricolorilor la turneul final. Naționala României va fi încurajată de foarte mulți suporteri la Munchen, iar printre aceștia vor fi și nume importante din Superliga.
Dan Șucu este foarte preocupat de viitorul Rapidului, dar în această perioadă speră ca naționala României să facă o figură cât mai frumoasă la EURO 2024. Așa că finanțatorul din Giulești, foarte ocupat cu afacerile sale, a ales un avion privat pentru a ajunge la Munchen, acolo unde luni se dispută marele meci cu Ucraina, de la ora 16:00 (15:00, ora Germaniei).
ProSport a aflat că mai ales familia lui Dan Șucu a insistat pentru această deplasare, în condițiile în care tricolorii revin la un turneu final după o pauză lungă, de opt ani de zile. La EURO 2016, România a fost antrenată de Anghel Iordănescu, nereușind să treacă de faza grupelor.
La începutul acestui an, Dan Șucu a surprins pe toată lumea, alegând să vină cu un avion privat și în Antalya, acolo unde Rapid s-a pregătit pentru a doua parte a sezonului trecut. Omul de afaceri a asistat la un singur amical, revenind apoi imediat în țară.
După ce a dat lovitura și a devenit președintele Consiliului Județean Botoșani, în urma unei lupte care a fost pe muchie de cuțit, Valeriu Iftime va fi și el prezent la Munchen, pentru debutul României la EURO 2024. „Va fi și el la meci”, susțin sursele ProSport.
Din informațiile noastre, omul de afaceri va sta însă printre suporterii obișnuiți ai tricolorilor la Munchen, astfel că nu a ales un pachet foarte costisitor.
Peste 30.000 de suporteri va avea România pe arena lui Bayern Munchen, un număr mare de fani urmând să fie alături de tricolori și la Koln, respectiv Frankfurt. Echipa noastră mai are încă două meciuri de jucat în faza grupelor, cu Belgia și Slovacia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER