Cu doar o zi înainte de partida România – Olanda, din optimile de finală de la EURO 2024, Mircea Lucescu a vorbit într-un interviu acordat pentru publicația italiană Tuttosport și a făcut o comparație între naționala lui Edi Iordănescu și Squadra Azzurra.
Italia a părăsit deja turneul final din Germania, după ce a fost învinsă în optimi de Elveția. Selecționata antrenată de Luciano Spalletti a fost dominată la toate capitolele, iar la finalul celor 90 de minute a pierdut cu 0-2.
Jurnaliștii italieni au început să digere eșecul Squadrei Azzurra de la EURO 2024, iar cei de la Tuttosport și-au făcut timp pentru a-l suna pe Mircea Lucescu, din dorința de a-i lua câteva declarații înainte de partida România – Olanda.
Spre deosebire de Italia, care a fost învinsă fără drept de apel de Elveția, scor 0-2 în optimi, România încă mai poate atinge faza sferturilor de finală de la EURO 2024, iar totul se va decide marți, de la ora 19:00, pe Fussball Arena. Câteva personalități din fotbalul mondial, precum Peter Schmeichel sau Alan Shearer, chiar s-au avântat să spună că România o va elimina pe Olanda de la Campionatul European. Însă, rămâne de văzut dacă vor avea dreptate.
Până atunci, Mircea Lucescu le-a prezentat ziariștilor italieni atuurile naționalei României și chiar a făcut o comparație între generația antrenată de Edi Iordănescu și Squadra Azzurra, cea pregătită de Luciano Spalletti:
Ce este atât de special la România de mă face să fiu optimist? S-a creat un grup puternic din punct de vedere mental, ceea ce îi lipsește Italiei, de exemplu. Calitățile individuale în ceea ce o privește pe România nu pot fi comparate cu ale unor echipe mari. Dar mentalitatea și organizarea jocului îi ajută, toți se sacrifică. Este o echipă care joacă bine din punct de vedere defensiv, iar în ofensivă se prezintă în mod individual. România a crescut foarte mult în ultimii 2-3 ani. Când grupul are încredere în el, totul este posibil. A fost odată și Italia așa…”, a declarat Mircea Lucescu, în interviu acordat pentru Tuttosport.
Cu o zi înaintea meciului cu Olanda din optimile EURO 2024, Edi Iordănescu a vorbit despre diferența de valoare, din punct de vedere individual, dintre cele două reprezentative. Totodată, selecționerul a prezentat și singura rețetă prin care Olanda poate fi învinsă în confruntarea de pe Fussball Arena:
În mod cert ne aflăm în fața celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda, o spun valorile individuale ale adversarului, experiența lui uriașă în astfel de contexte la acest nivel. Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită. Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiție și sacrificiu. Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiție fără precedent și sacrificiu total într-o singură direcție. Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieții sunt pregătiți, acum spun că sunt pregătiți, dar e nevoie și de un răspuns din partea lor pe care nu pot să-l ofer decât după meci. Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei: cât de tare ne dorim mai mult? Ceea ce am obținut până acum nu e deloc puțin. Dar cei care își iau soarta în propriile mâini, ca bărbați adevărați, sunt cei care nu se mulțumesc nici cu mult, nici cu puțin. Sunt cei care vor TOT! Când milioane de români cântă în același timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: «Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă!». E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlnești o dată în viață. Iar dacă grupul va reacționa după chipul în care a fost construit și a performat, atunci își va croi cu adevărat o soartă. Un destin”, Edi Iordănescu, potrivit FRF.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER