România și Slovacia se întâlnesc în faza a treia a grupelor Campionatului European de fotbal din Germania. Dincolo de faptul că cele două echipe pot merge braț la braț, în optimi, în cazul unui egal, naționala Slovaciei nu e o sperietoare pentru tricolori.
România nu a pierdut decât o singură dată în fața Slovaciei, într-un amical disputat în urmă cu 82 de ani. S-a întâmplat în 1942, la Bratislava. Au urmat apoi, cinci victorii pentru România și cinci egaluri. Trebuie ținut însă cont de faptul că după război și până în 1990, Slovacia nu a existat, fiind parte a Cehoslovaciei.
După căderea fostului bloc comunist din estul Europei, Slovacia și Cehia au redevenit țări independente, iar naționalele de fotbal au intrat diferit în competiții.
România – Slovacia:
14 octombrie 1941 România – Slovacia 3-2, amical 23 august 1942 Slovacia – România 1-0, amical 13 iunie 1943 România – Slovacia 2-2, amical 12 noiembrie 1994 România – Slovacia 3-2 prel. CE 1996 15 noiembrie 1995 Slovacia – România 1-5 prel, CE 1996 25 aprilie 2001 România – Slovacia 0-0 12 februarie 2003 România – Slovacia 2-1, amical 9 februarie 2005 România – Slovacia 2-2, amical 14 august 2013 România – Slovacia 1-1, amical
Înfrângerea cu Belgia, scor 0-2, a pus capăt unei serii fornidabile pentru tricolori. Cu Edi Iordănescu la timonă, România nu mai pierduse un meci oficial de pe 14 iunie 2022. Atunci a fost învinsă, acasă, scor 3-0, de naționala Muntenegrului.
Ulterior, tricolorii au jucat câteva amicale și apoi preliminariile pentru EURO 2024, pe care le-au terminat fără eșec. Exceptând meciul cu Belgia, în ultimele 18 luni, naționala României a mai pierdut doar un joc, amicalul contra Columbiei, scor 3-2, disputat la Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER