Dacă Frankfurt e orașul german unde naționala noastră își poate decide cu Slovacia calificarea în optimile de finală ale Europeanului, Wurzburg are o semnificație amplă pentru tot ce înseamnă „tricolorii” la EURO 2024. Nu e doar cantonamentul României și nu înseamnă doar stadionul pentru antrenamentele lui Edi Iordănescu. Ci și locul unde ai noștri speră și sperăm să se întoarcă des, cât mai des. Pentru că Wurzburg e „casa” din nordul Bavariei pentru tricolori pe toată durata turneului final. Cu cât mai mult, cu atât mai bine.
Și ce loc mai potrivit, după 3-0 cu Ucraina și 0-2 cu Belgia, pentru o radiografie completă a României la EURO spre a obține un diagnostic util înaintea decisivului cu Slovacia, decât acest Wurzburg? Adică orașul în care pe 8 noiembrie 1895, într-o zi de vineri, inginerul și fizicianul Wilhelm Conrad Rontgen producea și detecta radiația electromagnetică. Razele X. Sau razele care azi îi poartă numele.
Înainte să trecem spre ce „ne doare” în fotbal, să trecem doar puțin prin prezentul poveștii. În Wurzburg, la adresa Rontgenring 8 (cum altfel!), se află Memorialul celui care pentru această descoperire a devenit în 1901 primul laureat din istorie al Premiului Nobel pentru fizică.
Poate fi vizitat și acoperă exact două foste laboratoare și coridoarele din clădirea unde funcționa, în timpul lui Rontgen, Institutul de Fizică al Universității Wurzburg în cadrul căruia omul de știință a cercetat și a realizat descoperirea.
Doar până în 2010, nu mai puțin de 5 miliarde de examinări medicale cu raze X sau raze Rontgen au fost realizate în lume!
Iar piesa de rezistență o reprezintă, firește, tocmai dispozitivul utilizat în acea vineri de 8 noiembrie 1895. Departe de standardele medicale de azi, dar fără de care acestea, în acest segment special, ar fi rămas poate un vis!
Să revenim însă la fotbal, ne frige apropierea acestui România – Slovacia! Avem o echipă națională, românii s-au întors cu îmbrățișare spre ea. Am învins fantastic Ucraina, am pierdut cu Belgia, locul 3 mondial. Ne trebuie o remiză la Frankfurt cu slovacii și suntem calificați.
Dar vom juca pentru victorie și câștigarea grupei, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate AICI prin discursul lui Edi Iordănescu, iar selecționerul și Andrei Burcă au confirmat apoi public, într-o conferință-manifest bună de pus între reperele naționalei din ultimele decenii (detalii AICI).
Ce am înțeles după Ucraina și Belgia și ce concluzii tragem pentru a înveli nădejdea cu argumente concrete pentru Slovacia? Să începem cu portarul.
Florin Niță a fost cel mai bun jucător al României cu Belgia. Și n-a primit gol cu Ucraina. Mereu atent, conectat total, aceleași reflexe formidabile din tinerețe. Zece parade în ambele meciuri! Un mare plus care ne dă încredere cu Slovacia, când probabil nu va mai avea totuși asediul lui Lukaku & co. Și o decizie inspirată a lui Edi Iordănescu de a-l titulariza în dauna lui Horațiu Moldovan, titularul calificărilor la EURO 2024.
Mergem spre linia de fundași din 4-1-4-1 al României. Pe ax, Radu Drăgușin, imperial cu Ucraina, 100% dueluri directe câștigate, și nu mai puțin de 13 acțiuni defensive reușite. Cu Belgia, în fața lui Romelu, mai greu. Doar 43% procentaj de câștig în dueluri. Dar a compensat cu calm în construcție (95% pase corecte) și 7 ieșiri inspirate din defensivă.
Andrei Burcă și-a depășit limitele și durerea. Revenit după 51 de zile de absență în urma unei rupturi musculare, a fost titular și integralist în ambele partide de până acum la EURO. Cu belgieni, 6 din 7 dueluri câștigate și liderul acțiunilor defensive de succes! Admirabil! Cât și cum îl vor ține puterile, e „de bază” și cu Slovacia!
Pe flancul stâng, Nicușor Bancu a avut doar 67% pase corect cu Ucraina și a câștigat doar un duel din patru cu Belgia. Chiar și așa, o soluție mai bună la acest moment nu ai de unde să inventezi. Bancu are capacitatea de a dinamiza ofensiva la nevoie, cu toate că în plan defensiv rămân aceleași suspine.
În banda dreaptă, Andrei Rațiu a reconfirmat că este esențial cu Ucraina. L-a anihilat pe „marele” Mudryk. Viteză, angajament, 92% pase corecte, a făcut ravagii în duet cu Man pe toată banda. Când a dat, însă, de Doku și „diavolii roșii”… a simțit infernul! Slovacia nu e însă nici pe departe Belgia în atac.
Marius Marin a avut sarcini grele spre deosebit de grele în ambele meciuri. Sudakov, Tsygankov, Dovbyk sau Mudryk, apoi De Bruyne, Lukaku, Tielemans… Dar de-aceea am vrut la EURO, ca să arătăm că putem mai mult!
Închizătorul nostru a greșit doar două pase la Munchen, a fost liderul intercepțiilor tricolore și a câștigat 5 din 9 dueluri. A menținut ritmul cu Belgia, unul din top 5 jucători ai noștri. A fost practic semnul clar că poate să se lupte de la egal și cu Lobotka sau Duda, mâine.
Căpitanul Nicolae Stanciu, pur și simplu „omul meciului” cu Ucraina. Cifrele nici nu mai au rost. Însă o cădere acută cu Belgia. Implicat în cinci dueluri, n-a câștigat vreunul. Sufocat de contrapresingul „diavolilor”. Dacă mâine e iarăși în formă, și are de ce să fie, pentru că Slovacia nu e la fel de dominatoare, cel mai probabil va face din nou diferența.
Răzvan Marin, piesă-cheie. Gol cu Ucraina, 92% pase corecte cu belgienii, adică 35 din 38! Și în top 3 evoluții tricolore cu locul 3 mondial. În ambele meciuri, lansări inspirate direct pe vârf sau pentru culoare ale extremelor, chiar dacă nu totdeauna continuate inspirat de coechipieri. Când jocul nostru stagnează, are puterea de a împinge tot spre poarta adversă cu o execuție. La fel ca Stanciu, determinant!
Pe dreapta atacului, Dennis Man a făcut ce-a vrut cu ucrainenii și a bifat două pase de gol. Impact, determinare, mai mereu periculos cu mingea la picior. În fața Belgiei, cu Theate în față, un recul. Doar 62% pase corecte. Și senzația că n-a fost seara inspirației lui.
Ianis Hagi a strâns puțin peste 50 de minute, din două meciuri. Cu Belgia, doar o pasă greșită din 18! Încearcă, nu se teme de dribling, permanent în căutarea unei pase sau a unei execuții care să facă diferența. Dar cu ritmul și cu intensitatea încă e neclar…
Vali Mihăilă a intrat promițător din minutul 68 cu Ucraina, dar s-a stins cu un Castagne flamboaiant în urcări pe partea lui. Doar 3 din 9 dueluri câștigate. Poate pentru că vine după răceală, poate pentru că scenariul cu Belgia, când am fost conduși din minutul 2 și a trebuit să atacăm fără oportunitatea posturii reactive, nu-i convine atât de mult.
Rămâne de văzut Florinel Coman! Titular cu Ucraina, n-a rupt norii, doar 42% pase corecte, dar și-a câștigat 3 din 4 dueluri. Două acțiuni defensive reușite, două ieșiri din apărare care au eliberat echipa. Aport defensiv important. S-a sacrificat? Poate. Dar e nevoie de sacrificiu!
Pe Allianz Arena, Denis Drăguș a fost aproape sclipitor. Cu o risipă de efort constantă, a făcut presing, a speculat cu fler reconfortant, a marcat pentru 3-0 din poziționare inteligentă. Cu 4 din 6 driblinguri reușite, a dominat adversarii.
Însă cu Onana, Vertonghen și Faes în față a fost altă provocare. Fără șut pe poartă pentru Denis, numai 4 dueluri câștigate din 13 în care a fost implicat. Verva lui poate să facă însă, cu siguranță, diferența în fața unei Slovacii de calibru inferior, inclusiv în aria defensivă.
Alibec și Pușcaș au jucat prea puține minute până acum pentru o concluzie relevantă. În aceeași categorie, Rus, Sorescu, Olaru ori Racovițan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER