Naționala Ucrainei, anunț războinic înaintea meciului cu România de la EURO 2024: „Ne vedem luni!”

SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Pe 17 iunie, ora 16:00, România va debuta la EURO 2024 contra Ucrainei într-un meci care se va juca pe Allianz Arena.

Vecinii noștri ne-au transmis un avertisment clar înaintea partidei de la Munchen.

Naționala Ucrainei, avertisment pentru România înainte de EURO 2024

Ruslan Malinovskyi, mijlocașul Ucrainei, vrea ca naționala sa să facă un EURO memorabil. Fotbalistul lui Serghei Rebrov a vorbit despre Radu Drăgușin și George Pușcaș, foștii săi colegi de la Genoa, dar și despre Valentin Mihăilă, fotbalistul Parmei, alături de care a jucat la Atalanta.

Malinovskyi a avut numai cuvinte de laudă pentru cei trei români, însă i-a avertizat subtil și a dat de înțeles că-i așteaptă un meci foarte greu luni.

„Vrem să facem un campionat memorabil. Mulți (n.r. – fotbaliști ucraineni) joacă în Europa, până acum nu era așa, e mai bine așa, un avantaj. Pentru un asemenea turneu final, de cel mai înalt nivel, avem nevoie de fotbaliști de top pregătiți să joace în campionatele tari.

Pe Drăgușin îl cunosc foarte bine. Cred că poate urca în fotbal, să-și dezvolte bine cariera. Îi urez succes. Pe Pușcaș? Da, da, îl cunosc foarte bine. Și pe Mihăilă, de asemenea, îl cunosc și-l apreciez. Sunt poziții diferite. Nu pot compara, e greu. Nu știu dacă George va juca. Ce mesaj am pentru ei? Ne vedem luni”, a spus Ruslan Malinovskyi, potrivit GSP.

Lotul naționalei Ucrainei pentru EURO 2024

Portari: Bushchan (Dinamo Kiev), Trubin (Benfica), Lunin (Real Madrid);

Fundași: Matviyenko (Shakhtar), Konoplya (Shakhtar), Bondar (Shakhtar), Tymchyk (Dinamo Kiev), Mykolenko (Everton), Zabarnyi (Bournemouth), Svatok (Dnipro), Talovyerov (LASK), Mykhailichenko (Polissya Zhytomyr);

Mijlocași: Yarmolenko (Dinamo Kiev), Shaparenko (Dinamo Kiev), Brazhko (Dinamo Kiev), Stepanenko (Shakhtar), Zubkov (Shakhtar), Sudakov (Shakhtar), Zinchenko (Arsenal), Tsygankov (Girona), Mudryk (Chelsea), Malinovsky (Genoa), Sydorchuk (Westerlo);

Atacanți: Dovbyk (Girona), Yaremchuk (Valencia), Vanat (Dinamo Kiev)

Programul României la turneul final

  • 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina, Munchen
  • 22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA, Koln
  • 26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
Publicat: 13 06. 2024, 20:10
Actualizat: 13 06. 2024, 20:11