Un fotbalist care a ratat EURO 2024 pentru că nu a fost convocat și a ratat șansa de a juca împotriva României se relaxează pe un iaht alături de superba lui soție.
Courtois nu a prins lotul Belgiei pentru EURO 2024 și în loc să închidă poarta în meciul împotriva României se relaxează pe un iaht, alături de soție.
Belgia nu va beneficia la EURO 2024 de serviciile portarului Thibaut Courtois. Acesta a avut un scandal cu selecționerul Domenico Tedesco din cauza banderolei de căpitan, iar până la urmă a fost lăsat în afara lotului.
Celebrul portar a fost deranjat de felul în care s-a pus problema, mai ales că spunea în decembrie că pentru el nu mai există EURO 2024, fiind concentrat să se recupereze în totalitate după accidentarea la genunchi care l-a ținut departe de teren nouă luni. De fapt, în sezonul precedent a jucat doar cinci meciuri, patru în campionat plus finala Ligii Campionilor.
Imediat după ultimul meci oficial, el și-a luat superba soție, Mishel Gerzig, și s-au dus în vacanță în Sardinia. Au închiriat un iaht, pe care l-au pus la dispoziția mai multor prieteni, și nu se sfiesc să-și ofere gesturi romantice de față cu aceștia, potrivit The Sun.
Scandalul de la naționala Belgiei a izbucnit acum exact un an și a luat amploare în martie. În iunie 2023, Courtois a părăsit lotul Belgiei care urma să joace cu Estonia, în deplasare, în preliminariile EURO 2024, deranjat că Tedesco i-a dat banderola de căpitan, la meciul cu Austria, lui Romelu Lukaku.
Ulterior, portarul a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat, iar când se pregătea să revină, s-a „ales” cu ligamentul rupt la celălalt picior. A revenit pe gazon la începutul lunii mai, jucând în meciurile de campioinat împotriva lui Cadiz (3-0 pentru Real), Granada (5-0), Alaves (5-0) și Betis (0-0), dar și în finala Ligii Campionilor, cu Borussia Dortmund (2-0).
Naționala Belgiei debutează luni la EURO 2024, când va întâlni Slovacia, la Frankfurt, de la ora 19:00 a României. Următoarea partidă a echipei pregătite de Domenico Tedesco este împotriva României, pe 22 iunie, de la 22:00. În fine, „dracii roșii” încheie confruntările din Grupa E pe 26 iunie, de la ora 19:00, cu Ucraina.
Primele două clasate în toate cele șase grupe se califică în optimi, alături de patru formații de pe locul 3, cu linia de clasament cea mai bună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER