Marius Marin, titularul echipei naționale, a primit o ofertă incredibilă din fotbalul arab chiar înaintea meciului cu Olanda din optimile EURO 2024.
România va evolua împotriva Olandei, în optimile de finală ale Campionatului European din Germania, azi, de la ora 19:00, pe stadionul Allianz Arena, din Munchen.
Titularul echipei naționale, Marius Marin, a impresionat prin prestațiile sale de la Campionatul European 2024, iar acesta a stârnit interesul formațiilor din spațiul arab. Mijlocașul era dorit de formația Al Wahda, care ar fi oferit un salariu de patru milioane de euro pentru a-i obține semnătura, iar durata contractului era de trei ani.
Oferta echipei din Arabia Saudită i-ar fi fost prezentată lui Marius Marin în cantonamentul echipei naționale, din Germania. Totuși, Pisa, formația de care aparține fotbalistul, a refuzat oferta pentru că oficialii celor de la Al Wahda doreau să achite clubului italian doar un milion de euro pentru a realiza mutarea jucătorului ce are acord cu trupa din Peninsulă până în vara lui 2025.
România a pierdut meciul împotriva Belgiei, 0-2, pe Rhein Energie Stadion din Koln, dar Marius Marin a ieșit în evidență. Românul a fost în centrul atenției când, în urma unei faze iminente de gol, a intervenit decisiv la Kevin De Bruyne.
„Incredibil! Mai întâi, primim pasa serii de la Răzvan Marin către Andrei Rațiu, doar pentru ca fundașul drept român să trimită mingea în tribune. România aproape că a dat gol, doar pentru ca De Bruyne să scape pe contraatac… până când Marius Marin l-a atacat ca la rugby”, a scris publicația The Athletic.
Evoluțiile lui Marius Marin au fost, totuși, notate mediocru de către site-ul de specialitate Sofa Score. Dar, în fiecare partidă disputată la Campionatul European din Germania, mijlocașul român a primit notă de trecere:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER