Olanda și Franța au remizat în derby-ul serii, scor 0-0, în a doua etapă a Grupei D de la EURO 2024. La finalul partidei, olandezii au făcut scandal și au acuzat o eroare uriașă de arbitraj.
La finalul partidei, Virgil van Dijk, căpitanul Olandei, a răbufnit și a vorbit despre golul marcat de Xavi Simons, care a fost anulat în urma analizei VAR. Totodată, acesta a vorbit despre partida pe care echipa lui a încheiat-o la egalitate în fața vicecampioanei mondiale, declarându-se mulțumit de rezultat.
Olanda și Franța s-au întâlnit în a doua etapă din Grupa D de la EURO 2024. Cele două forțe au remizat, scor 0-0, păstrând șanse pentru a câștiga supremația grupei. În ciuda ocaziilor pe care le-au avut, cele două formații nu au reușit să marcheze.
La finalul partidei, Virgil van Dijk, căpitanul Olandei, s-a declarat mulțumit de punctul obținut în fața vicecampioanei mondiale, având în vedere că echipa lui păstrează șanse la obținerea primului loc în grupă.
Totodată, acesta a vorbit despre golul marcat de Xavi Simons în minutul 69 al partidei, pe care îl consideră perfect valabil, dar care a fost anulat în urma analizei VAR.
„Este în regulă și un punct. În opinia mea, golul lui Xavi Simons, care a fost anulat, a fost un gol valid. Trebuie să fim realiști, un punct este bun, am jucat împotriva Franței, așa că este normal să suferim în unele momente ale jocului. Cred că am arătat spirit de luptători. Avem patru puncte și mergem mai departe, urmează meciul cu Austria. Am incercat să rămânem compacți în apărare și să îi ținem departe de poarta noastra. Am avut ocazii să marcăm, dar nu am reușit. Important este că nu am pierdut”, a declarat Virgil van Dijk, conform telegraaf.nl.
După acest rezultat, cele două echipe au câte patru puncte. În primul meci, Franța s-a impus în fața Austriei, scor 1-0, în timp ce Olanda s-a impus în fața Poloniei, scor 2-1.
În ultima etapă din grupa D, Franța va întâlni Polonia, echipă deja eliminată de la EURO 2024, iar Olanda va întâlni Austria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER