Olimpiu Moruțan s-a accidentat grav și ratează EURO 2024. Fotbalistul a ales, însă, să fie alături de colegii săi din naționala României pe parcursul turneului final din Germania, în timp ce el își continuă recuperarea infernală.
Performanța cere sacrificii. Uneori, acestea sunt atât de dureroase încât ajungi să te întrebi dacă merită cu adevărat. Aceasta pesemne că este și ceea ce a simțit Olimpiu Moruțan, când o cădere i-a frânt posibilitatea de a juca la Campionatul European. Tendonul lui Ahile s-a rupt și, odată cu el, și visul de fi pe teren în Germania.
În tribunele AKON Arena sunt peste 3.000 de români. Fotbaliștii lui Edi Iordănescu ies rând pe rând. Mulțimea îi aplaudă. Sunt 26 de bărbați, cu fulgere în priviri, care sunt gata să dea totul pentru țară. Încep să smulgă sub furia crampoanelor iarba tunsă perfect din Germania. De pe tunel, apare, cu un mers șchiopătat, trăgând o gheată protectoare, al 27-lea dintre ei. Pacientul 27! Este Olimpiu Moruțan. Românii din tribune îl recunosc și încep să strige, sacadat, dar puternic: „Mo-ru-țan! Mo-ru-țan!”. Zâmbește. E unul dintre puținele momente în care o poate face.
Deasupra terenului de antrenament, FRF a amenajat o sală pentru pregătirea fizică. Aparatele sunt aranjate astfel încât fotbaliștii să beneficieze de o pregătire la cel mai înalt nivel.
Edi Iordănescu ține un discurs pentru jucătorii care trag cu putere de „fiare”. Prin fereastră, se întrezărește o mină încrâncenată. Aplecat pe bicicletă, tânărul împinge în picioare ca și cum s-ar cățăra pe Mont Ventoux în Turul Franței. Este Olimpiu Moruțan. Acolo, în acele forfecări ale mușchilor pentru ca pedalele să se miște mai rapid, stă toată frustrarea pacientului 27. Ce ar fi putut să fie? Cum ar fi putut să fie? Contează doar ce este.
Și cine este lângă tine contează. Iar lângă el stau căpitanul, Stanciu, prietenul, Man, și, mai ales, liderul, Edi Iordănescu.
Durerea lui a fost și durerea lor. Disperarea lui a fost și disperarea lor. Dorința lui de a reveni este și dorința lor. Selecționerul trece la un moment dat prin spatele lui Moruțan și îl bate pe umăr. Nu e gestul resemnării, ci al încrederii! Antrenorul știe că fotbalistul său va fi mai puternic, după tot acest chin.
Minutele se scurg, iar figura fotbalistului se limpezește. Gândurile cenușii i se împrăștie și parcă nici bicicleta nu îi mai opune atâta rezistență ca la început.
Moruțan își ridică trupul. Și ochii. Se uită prin geamul din fața lui ca și cum ar privi printr-o fereastră spre viitor.
Revenirea nu e aproape, dar parcă nici atât de departe nu mai e. Lumea a plecat de multă vreme acasă. E liniște la Wurzburg. Se aude, totuși, ceva. Auziți și voi? „Mo-ru-țan! Mo-ru-țan!”. Gazonul își cheamă micul magician înapoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER