Pericolul e imens pentru România înaintea meciului cu Ucraina de la EURO 2024! Starul adversarilor e amenințător
România debutează cu Ucraina la EURO 2024, iar starul adversarilor a transmis un mesaj amenințător înainte de startul turneului final din Germania.
Luni, 17 iunie, „tricolorii” dispută primul meci din grupă la EURO împotriva naționalei Ucrainei. Atacantul ucrainenilor, Roman Yaremchuk, a declarat înaintea meciului că naționala sa este acum o echipă puternică și că cel mai important meci este cel cu România, care poate fi decisiv pentru ieșirea din grupe.
Ce a declarat atacantul Ucrainei înainte de meciul cu România: „Avem o echipă foarte puternică”
Viitorul adversar al României, Roman Yaremchuk, a vorbit deschis despre participarea naționalei sale la EURO 2024. Ucraina participă pentru a patra oară la rând la Campionatul European și are planuri mari, după ce în 2021 a ajuns până în sferturile de finală.
Roman Yaremchuk a afirmat că Ucraina are o echipă puternică și că acum jucătorii se vor concentra mai mult pe turneu, având în spate istoria ultimului EURO la care au luat parte. Atacantul Valenciei știe că primul meci este cel mai important, așa România trebuie să se aștepte la un adversar puternic și complet din toate punctele de vedere.
„Avem o echipă foarte puternică acum, dar nu vrem să vorbim despre cuvinte mari înainte de un turneu precum EURO 2024, pentru că vin aici cele mai bune echipe din Europa. Trebuie să ne concentrăm pe turneu, pentru că ultimul EURO a fost o lecție pentru noi.
Primul meci este cel mai important, dacă joci bine, poți să câștigi încredere în tine și să mergi mai departe. Acum echipa națională a Ucrainei este completă, din punct de vedere fizic, emoțional, tactic”, a declarat Roman Yaremchuk, potrivit sport.ua.
- Atacantul Ucrainei are 50 de selecții și a marcat 15 goluri.
- A bifat 25 de meciuri în La Liga și a marcat 3 goluri.
Lotul Ucrainei pentru EURO 2024
Naționala României va da piept cu nume importante din fotbalul european, încă de la primul meci la EURO 2024. Andriy Lunin, portarul ucrainenilor este proaspătul câștigător al Ligii Campionilor, cu Real Madrid. Oleksandr Zinchenko evoluează la Arsenal Londra, formație care a terminat sezonul pe locul 2 în Premier League. De asemenea, o altă vedetă din lotul lui Serghei Rebrov este Mykhailo Mudryk, de la Chelsea.
- Portari: Heorhiy Bushchan (Dinamo Kiev), Anatoliy Trubin (Benfica), Andriy Lunin (Real Madrid)
- Fundași: Mykola Matviyenko (Șahtior Donețk), Oleksandr Karavayev (Dinamo Kiev), Vitaliy Mykolenko (Everton), Illya Zabarnyi (Bournemouth), Oleksandr Tymchyk (Dinamo Kiev), Yukhym Konoplya (Șahtior Donețk), Bohdan Mykhaylichenko (Polissya Jitomir), Denys Popov (Dinamo Kiev), Valeriy Bondar (Șahtior Donețk), Maksym Talovyerov (LASK)
- Mijlocași: Serhiy Sydorchuk (Westerlo), Oleksandr Zinchenko (Arsenal), Ruslan Malinovskyi (Genoa), Viktor Tsyhankov (Girona), Oleksandr Zubkov (Șahtior Donețk), Mykola Shaparenko (Dinamo Kiev), Mykhailo Mudryk (Chelsea), Heorhiy Sudakov (Șahtior Donețk), Oleksandr Pikhalyonok (Dnipro-1), Oleksiy Hutsulyak (Dnipro-1), Volodymyr Brazhko (Dinamo Kiev)
- Atacanți: Roman Yaremchuk (Valencia), Artem Dovbyk (Girona), Danylo Sikan (Șahtior Donețk), Vladyslav Vanat (Dinamo Kiev)