Primul selecționer de top care va fi dat afară după EURO! Un nume important e gata deja să semneze și să-i ia locul
Deși echipa sa este pe primul loc la EURO 2024, un selecținer de top va fi dat afară la finalul Campionatului European din Germania. Un alt nume important e gata să îi ia locul.
Naționala Angliei este aproape de o calificare în optimile de finală, după ce a acumulat 4 puncte în primele două meciuri. Presa engleză scrie că selecționerul Gareth Southgate este la un pas de a fi demis, deși echipa sa nu a pierdut niciun meci la EURO 2024. A fost deja vehiculat și primul nume important care i-ar putea lua locul.
Gareth Southgate, out de la naționala Angliei după EURO: Mauricio Pochettino, favorit să îi ia locul
Cei de la The Sun notează că Maruricio Pochettino îi va lua locul lui Gareth Southgate pe banca Angliei. Antrenorul argentinian a ajuns la un acord cu gruparea Chelsea și a părăsit gruparea londoneză, iar acum este favorit să îi ia locul actualului selecționer al Angliei, care a dus echipa până în finala Campionatului European din 2020.
Gareth Southgate nu a făcut o impresie prea bună în acest debut al Campionatului European din Germania. Anglia a învins greu Serbia, 1-0, iar în al doilea meci a remizat cu Danemarca, 1-1.
După remiza cu Danemarca în care Harry Kane și colegii săi au făcut un joc foarte slab, selecționerul britanicilor a încercat să găsească scuze spunând că a jucat împotriva unor echipe omogene, cu o tranziție pozitivă foarte bună.
„Nu ținem mingea așa de mult cum ne-am fi dorit. Trebuie să acceptăm că atunci când nu ținem de minge putem suferi în câteva rânduri așa cum a fost și-n seara asta. Știm că este un alt nivel și trebuie să-l găsim cât mai repede. Cred că am jucat echipe care sunt destul de fluide, care stau în spate cu trei oameni și nu este ușor să punem presiune asupra lor, dar trebuie să facem asta mai bine decât am făcut-o. În aceste ultime două meciuri asta a fost o altă problemă”, a declarat Southgate la finalul meciului cu Danemarca.
Anglia, cea mai valoroasă echipă națională de la EURO 2024
Gareth Southgate are la dispoziție cel mai valoros lot de la acest Campionat European. Tehnicianul, instalat pe banca britanicilor în septembrie 2016, are la dispoziție jucători a căror cotă totală este de peste 1,50 de miliarde de euro. Cel mai valoros din lotul englezilor este atacantul de la Real Madrid, Jude Bellingham, cotat la 180 de milioane de euro.
Chiar și așa, echipa a făcut două meciuri cu mult sub așteptările fanilor care așteaptă spectacol de la favoriții lor. Elevii lui Southgate au de luat și o revanșă în fața fanilor, după ce au pierdut finala EURO 2020, chiar la ei acasă, în fața Italiei (1-1, 2-3 d.p).