Prinde transferul vieții la AC Milan, după EURO 2024!

June 15, 2024, Dortmund, North Rhine-Westphalia, Germany: Armando Broja (Albania) enttaeuscht waehrend des Spiels der UEFA EURO 2024 - Gruppe B zwischen Italien und Albanien, BVB Stadion Dortmund am 15. June 2024 in Dortmund, Deutschland. (Foto von Alex Gottschalk/DeFodi Images) ..Armando Broja (Albania) looks dejected during the UEFA EURO 2024 - Group B match between Italy and Albania at BVB Stadium Dortmund on June 15, 2024 in Dortmund, Germany.,Image: 882206958, License: Rights-managed, Restrictions: * Croatia, France, Germany, Poland and UK Rights OUT *, Model Release: no
Vezi galeria foto - 7 poze

Fotbalistul care va prinde transferul vieții la AC Milan, după participarea la EURO 2024! Deși a avut un debut sub așteptări la Campionatul European, peninsularii au pus ochii pe el.

Selecționata Albaniei a suferit un eșec în primul duel de la EURO 2024, pierzând în fața Italiei, scor 1-2.

În ciuda acestui lucru, un atacant din lotul albanezilor are șanse la un transfer de senzație după turneul final din Germania. Este vorba despre Armando Broja (22 de ani), legitimat la clubul Chelsea.

Fotbalistul de la naționala Albaniei care va prinde transferul vieții la AC Milan, după participarea la EURO 2024!

Cei de la AC Milan au trimis scouterii la partida dintre Albania și Italia de la EURO 2024, printre fotbaliștii aflați în vizorul milanezilor fiind și Armando Broja.

Jurnalistul Gianluca Di Marzio a transmis că AC Milan își dorește să îl transfere pe Armando Broja chiar în această vară. Asta în ciuda faptului că vârful nu s-a remarcat în partida cu Italia de la turneul final din Germania.

Mai mult, peninsularii ar dori să vină cu o ofertă oficială pentru Broja după EURO 2024, mai transmite jurnalistul italian.

Armando Broja și-a făcut junioratul la Academia lui Chelsea, însă în ultimii ani el a fost împrumutat la formațiile Vitesse, Southampton și Fulham.

Pentru Fulham, cu care a semnat în campanie de mercato din iarnă, el a evoluat în opt partide oficiale, fără a înscrie vreun gol, în vreme ce pentru Chelsea a bifat 38 de confruntări oficiale și a marcat trei goluri.

La selecționata Albaniei, Broja a jucat în 22 de meciuri și a înscris cinci goluri. El are o cotă de piață de 22 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.

În luna noiembrie a anului 2022, atacantul avea o valoare de piață de 30 de milioane de euro, dar mai apoi a început declinul său, căci nu a mai reușit să impresioneze la Chelsea.

AC Milan este nevoită să-i găsească un înlocuitor lui Olivier Giroud, cel care se va alătura formației Los Angeles FC în sezonul următor

AC Milan caută un înlocuitor pentru Olivier Giroud (37 de ani), cel care va juca în MLS din stagiunea următoare, la formația Los Angeles FC.

Veteranul francez a fost cel mai bun marcator al lui AC Milan în stagiunea trecută, dat fiind că el a avut 15 goluri înscrise pentru formația din Italia.

Unicul atacant valoros al italienilor rămâne Luka Jovic (26 de ani), cel care a înscris nouă goluri pentru milanezi în sezonul anterior.

Publicat: 17 06. 2024, 14:42
Actualizat: 17 06. 2024, 14:44