Publicația Bleacher Report, încântată de evoluția naționalei lui Iordănescu în România – Ucraina 3-0

Publicația engleză Bleacher Report a avut o reacție încântătoare la adresa naționalei lui Iordănescu în România – Ucraina 3-0.

„Tricolorii” i-au surprins chiar și pe cei mai optimiști fani și au scris istorie, la debutul la Campionatul European din Germania. Prestația elevilor lui Edi Iordănescu nu a fost trecută cu vederea de presa străină. Jurnaliștii de la Bleacher Report i-au lăudat pe fotbaliștii care au marcat goluri superbe cu Ucraina.

Ce a notat Bleacher Report după golurile lui Nicolae Stanciu și Răzvan Marin

Evoluția spectaculoasă a naționalei României a impresionat pe toată lumea. Presa din străinătate a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorilor români.

„România marchează doar goluri superbe azi”, au scris cei de la Bleacher Report, pe Twitter (X).

Reușitele care i-au impresionat pe englezi au fost cele ale lui Nicolae Stanciu și Răzvan Marin. Cel de-al treilea gol a fost marcat de atacantul Denis Drăguș.

Nicolae Stanciu a fost servit perfect de Dennis Man și a trimis în forță, din afara careului, direct la vinclul porții apărate de Andryi Lunin. Portarul lui Real Madrid a fost întins la maximum și la o fază din finalul reprizei, când Stanciu l-a surprins cu un șut direct din corner, dar mingea a lovit bara transversală. La începutul părții secunde, Răzvan Marin a luat o fază pe cont propriu și a șutat puternic din afara careului de 16 metri.

Jurnaliștii de la BBC, impresionați de prestația lui Nicolae Stanciu: „Magnific”

Și cei de la BBC au avut o reacție pe măsură la reușita de senzație a căpitanului României. Nicolae Stanciu a marcat unul din cele mai frumoase goluri de la EURO 2024. Jurnaliștii de la BBC au fost impresionați și au punctat că mijlocașul român a avut o „finalizare absolut magnifică”.

„O finalizare absolut magnifică cu piciorul drept. Șut puternic, cu efect și direct în colțul de sus, de la 20 de metri. O frumusețe absolută. De departe golul turnelului. Ce gol remarcabil. O finalizare extraordinară. Da, vine dintr-o greșeală a lui Lunin, dar acest lucru este remarcabil. Atât de puternic (șutul) și bine plasat. Fenomenal gol. Lunin n-a avut absolut nicio șansă”, a notat BBC.

România a obținut primele 3 puncte din grupa E. Urmează alte două partide dificile cu Belgia și Slovacia. Belgienii au pierdut, la limită, 1-0, partida cu Slovacia așa că sunt obligați să învingă în meciul cu naționala României pentru a mai spera la calificare. Pentru „tricolori” și un rezultat de egalitate va fi de ajuns pentru a prinde un loc în optimile de finală.

Publicat: 17 06. 2024, 21:44
Actualizat: 17 06. 2024, 21:44