Lazslo Boloni a avut un răspuns categoric când a fost întrebat dacă poartă pică FRF și lui Răzvan Burleanu pentru că nu l-au numit selecționerul României.
Fostul selecționer Laszlo Boloni nu regretă că Răzvan Burleanu nu l-a instalat pe banca tehnică a naționalei, preferându-l pe Edi Iordănescu.
Antrenorul român Laszlo Boloni spune că nu regretă faptul că Răzvan Burleanu a refuzat să-l numească selecționer și este de părere că Edi Iordănescu trebuie să-și continue treaba, indiferent de parcusrul „tricolorilor” la EURO 2024.
„Nu, absolut deloc nu regret. Când mă apuc de ceva, vreau să fie ordine în jurul meu, să fie clar. Această claritate şi aceste sentimente de asigurare nu am putut să le obţin.
Dar asta nu înseamnă că nu mă salut cu domnul Burleanu, că nu ne felicităm de anul nou şi aşa mai departe. Deci, deloc nu regret. Ca om vă răspund. Federaţia, în momentul respectiv, îşi apără şansa lor.
Eu, în momentul respectiv, sunt antrenor, sunt în poziţia cealaltă. Singurul lucru care poate să îmi dea calmul necesar este claritatea pentru muncă, pentru durata contractului. Acest calm nu mi s-a dat”, a transmis Boloni, potrivit Fanatik.
Boloni, selecționer al României între 1 iulie 2000 și 20 iunie 2001, când a demisionat pentru a prelua Sporting Lisabona, a făcut o paralelă între atitudinea lui a lui Edi Iordănescu.
„Iordănescu este aşa cum a fost la Cluj, la FCSB, poate mai experimentat, cu mai multă rutină, poate mai copt, dar este acelaşi om.
Pe urmă, pot să fiu sever. Mass-media îl judecă într-un fel, altă parte a mass-media îl judecă altfel. Lucrurile astea sunt pentru a vinde fotbalul, nu pe Edi Iordănescu. Suntem într-un spectacol şi trebuie să vindem. Fotbalul trebuie vândut, iar la vânzarea fotbalului participă şi mass-media.
Foarte puţini antrenori încep treaba la un club şi ies din pensie la acelaşi club. Nu există aşa ceva. Şi trebuie să acceptăm asta. Normal, Edi Iordănescu ar trebui să continue pe banca naţionalei, dar şi Federaţia trebuie să…”, a mai transmis tehnicianul echipei franceze Metz.
Naționala României are un parcurs excelent la EURO 2924. Repartizată în Grupa E, echipa lui Edi Iordănescu a debutat cu o victorie de senzație, 3-0 cu Ucraina. Golurile au fost marcate de Nicolae Stanciu în minutul 29, Răzvan Marin în minutul 53 și Denis Drăguș, în minutul 57.
A urmat eșecul cu Belgia, 0-2, meciul plecând, practic, de la 0-1, în condițiile în care adversarii au deschis scorul în secunda 75, prin Tielemans. Scorul final a fost stabilit în minutul 80, prin de Bruyne.
În ultimul meci, România a întâlnit Slovacia, scorul final fiind 1-1. După reușita lui Duda, din minutul 24, Răzvan Marin a egalat din penalty, în minutul 37, acesta șutând imparabil, aproape de vinclu. În optimi, „tricolorii” vor întâlni Olanda, marți, 2 iulie, de la ora 19:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER