Radu Drăgușin nu a bifat decât 40 de minute în tricoul lui Tottenham, iar lucrurile par că nu se vor schimba în acest sezon pentru internaționalul român.
Englezii anunță totuși că poziția lui Drăgușin s-ar putea modifica radical în campionatul viitor, după ce unul dintre titularii din apărare ar putea fi vândut!
Radu Drăgușin are șanse infime să intre titular în acest sezon la Tottenham deoarece cuplul de fundași centrali format din Romero și Van de Ven pare indestructibil în acest moment. Lucrurile se vor schimba vara viitoare, când Drăgușin ar putea intra în sfârșit ca titular în formația antrenată de Ange Postecoglu. Și asta pentru că argentinianul Cristian Romero, campion mondial en-titre, are mari șanse să fie vândut de Spurs. Informația este confirmată chiar din interiorul clubului londonez de unul dintre scouterii grupării din Premier League.
„Până la finalul sezonului nu îl văd prinzând multe minute pe Drăgușin în fața lui Romero sau Van de Ven, care sunt doi dintre cei mai buni fundași centrali în acest moment. Totuși, transferul său să însemne că unul dintre cei doi va pleca în vară? Dacă va fi așa, probabil Romero va fi cel care va pleca.
Spurs a plătit o sumă semnificativă pentru Drăgușin, deci i se vor oferi șanse de a apărea ca titular. O eventuală plecare a lui Romero i-ar deschide ușa lui Drăgușin pentru titularizare”, a spus Bryan King, pentru Tottenham Hotspur News.
Oficialul lui Spurs este de părere că suma de 30 de milioane de euro plătită lui Genoa pentru Drăgușin nu este una întâmplătoare, iar Postecoglu se va baza în viitorul apropiat pe internaționalul român.
Cristian Romero (25 de ani), campion mondial cu Argentina în urmă cu doi ani în Qatar, a fost achiziționat de Tottenham de la Atalanta pentru 50 de milioane de euro și mai are contract cu londonezii până în 2027.
În ciuda faptului că este liderul apărării, oficialii lui Tottenham se gândesc să-l vândă în această vară deoarece argentinianul are o cotă excelență în acest moment. Ange Postecoglou se declară fermecat de fundașul sud-american despre care spune că „nu ai ce să îți dorești mai mult de la un sportiv”.
„Romero este remarcabil, așa l-am văzut din prima zi în care am ajuns aici. E campion mondial. Dacă nu ești bun, nu ai cum să câștigi Cupa Mondială din postura de titular. E un fundaș excelent, un băiat senzațional, foarte motivat. Are o fire foarte competitivă în tot ceea ce face și îmi place asta la el. Nu ai ce să îți dorești mai mult de la un sportiv. Este un adevărat exemplu pentru toți ceilalți băieți”, a spus Ange Postecoglou, potrivit Football London.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER