Andrei Rațiu și Ianis Hagi au obținut note imense după prima repriză a meciului dintre România și Slovacia. Cei doi „tricolori” au fost printre remarcații primei părți, reușind să impresioneze în meciul decisiv pentru calificarea în optimile de finală.
Platformele de specialitate i-au notat pe elevii lui Edi Iordănescu după primele 45 de minute și au stabilit și care a fost cel mai slab român de pe teren.
România și Slovacia joacă în această seară în ultima etapă a Grupei E de la EURO 2024. În același timp se dispută și al doilea meci al grupei, dintre Belgia și Ucraina. Slovacii au reușit să deschidă scorul rapid, după 24 de minute, prin reușita lui Ondrej Duda, care a reluat cu o lovitură de cap de lângă Răzvan Marin. 12 minute mai târziu, acesta a reușit să se revanșeze pentru greșeala comisă și a transformat o lovitură de pedeapsă, obținută de Ianis Hagi.
Potrivit platformei SofaScore, după prima repriză, notele jucătorilor din naționala României au fost următoarele:
Niță (6,6) – Rațiu (7,2) – Drăgușin (6,4) – Burcă (6,2) – Bancu (7,1) – M. Marin (6,5) – Hagi (7,2) – Stanciu (6,5) – R. Marin (6,8) – Coman (7) – Drăguș (6,7)
Astfel, cea mai mare notă din ambele tabere a fost împărțită de Hagi și Rațiu (7,2), în timp ce doi slovaci, Kukca și Haraslin, au primit 7,1.
În minutul 36 al partidei, Ianis Hagi a încercat să pătrundă în careul slovacilor, dar a fost faultat. În urma analizei VAR, arbitrul a decis să acorde lovitură de la 11 metri în favoarea „tricolorilor”. Aceasta a fost transformată cu succes de Răzvan Marin, care a restabilit egalitatea de pe tabela de marcaj.
În al doilea meci al grupei, scorul înregistrat la pauză era 0-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER