Răzvan Burleanu îi dă ultimatum lui Edi Iordănescu în privința semnării noului contract cu FRF! Până când poate decide selecționerul României dacă rămâne: „Vă asigur că atunci o să știm”

Edi Iordănescu a reușit să califice naționala la Campionatul European din Germania.

Totuși, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, i-a dat ultimatum selecționerului în legătură cu semnarea unui nou contract.

Răzvan Burleanu îi dă ultimatum lui Edi Iordănescu în privința semnării noului contract cu FRF! Până când poate decide selecționerul României dacă rămâne: „Vă asigur că atunci o să știm”

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a vorbit despre situația lui Edi Iordănescu la națională. Cu fiul lui „Tata Puiu” pe bancă, tricolorii au reușit să termine pe primul loc în campania preliminară.

La începutul anului, s-a tot spus că selecționerul Edward Iordănescu ar vrea să renunțe la postul său după EURO 2024. Răzvan Burleanu, conducătorul FRF, a anunțat că ar vrea să continue tot cu Edi și după Campionatul European din Germania și a precizat că se va lua o decizie în acest sens chiar înainte de turneul de la vară.

„Atât FRF cât şi Edi ne dorim ca atunci când mergem la Euro să ştim ce se va întâmpla după aceea. Astfel încât vă asigurăm că până la plecarea la Euro vom avea o decizie.

În momentul de faţă simţim, ambele părţi, că ne dorim să continuăm. Absolut niciodată nu a fost un subiect important aspectul financiar în ultimii 9-10 ani, cu o singură excepţie”, a spus Burleanu.

De ce România nu va avea un nou echipament pentru EURO 2024

Răzvan Burleanu, președintele FRF, susține că designul unui echipament de națională trebuie finalizat cu cel puțin un an înainte și crede că România nu mai are timp de așa ceva.

„Nu avem superstiții. Ceea ce ne dorim cel mai mult este ca suporterii care ne vor însoți în Germania și cei care vor rămâne în țară să poată să achiziționeze în continuare tricoul actual al echipei naționale.

În ceea ce privește un nou tricou, acesta va fi lansat probabil pentru următoarea campanie de calificare pentru Campionatul Mondial, deci până la finalul acestui an va fi lansarea unui nou tricou.

Lansarea unui nou tricou necesită timp. Designul trebuie finalizat cu un an de zile înainte. Este incorect, nu a existat o ofertă din partea partenerului tehnic pentru nou echipament.

Când se schimbă un tricou de națională, acesta trebuia să fie accesibil ca preț oricărui suporter. Pe de altă parte, avem un tricou învingător, așa că vom fi învingători și în această vară, dar, repet, nu sunt superstițios”, a spus Răzvan Burleanu.

Publicat: 16 03. 2024, 21:39
Actualizat: 16 03. 2024, 21:44