Naționala Slovaciei a pierdut cu Anglia în optimile Campionatului European, scor 1-2, după ce a condus aproape tot meciul.
Deși echipa sa a fost eliminată din competiție, Francesco Calzona spune că e mândru de băieții săi.
Slovacia a condus-o pe Anglia aproape tot meciul, însă Jude Bellingham a egalat pe final din „foarfecă” și a trimis partida în prelungiri. Golul victoriei a fost înscris de Harry Kane, atacantul lui Bayern Munchen.
Francesco Calzona, selecționerul Slovaciei, e mândru de jucătorii săi și a ținut să-i felicite pentru prestația de pe Veltins Arena.
„Mă simt mândru, am făcut un meci grozav împotriva unei echipe de talie mondială și una dintre favorite. Am permis Angliei foarte puține lucruri, aproape am trecut mai departe.
Din păcate, nu am reușit. În prelungiri, am petrecut jumătate din timp în jumătatea adversarilor noștri. Sunt foarte mândru de echipa mea. Au făcut diferența pe teren și sunt foarte recunoscător că îi am.
Am primit un gol când mai erau doar câteva secunde, printr-un jucător care joacă pentru Real Madrid. E o chestiune de câțiva centimetri și ești pedepsit. Poate am fi putut să ne apărăm mai bine, dar asta se întâmplă. Vreau să spun din nou cât de mândru sunt de echipa mea.
Le-am spus că au făcut o treabă grozavă, au fost fantastici. Am fost la egalitate cu toți adversarii noștri, am jucat fotbal de atac și am avut șanse de a marca.
Sunt foarte mândru de ei, în mod clar toți sunt foarte dezamăgiți pentru că am fost atât de aproape de a reuși, dar acesta este fotbalul”, a declarat Francesco Calzona, citat de UEFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER