Rodion Cămătaru exultă după România – Ucraina 3-0. „Cheia succesului este Edi Iordănescu. S-a maturizat profesional și a demonstrat că e un antrenor de top!”. Ce le cere fostul mare internațional tricolorilor! EXCLUSIV

Rodion Cămătaru a spus pentru ProSport că victoria cu Ucraina de la EURO 2024, scor 3-0, este unul dintre cele mai mari rezultate obținute de tricolori la turneele finale.

Rodion Cămătaru a trăit cu sufletul la gură debutul tricolorilor la EURO 2024 și a afirmat că generația lui Nicolae Stanciu l-a făcut mândru că este român, după ce tricolorii au învins Ucraina, 3-0, pe Allianz Arena din Munchen.

Rodion Cămătaru exultă după România – Ucraina 3-0. „Edi este omul care a format acest grup”

Fostul mare atacant al Universității Craiova și al României a spus că nu a mai văzut naționala să joace cu o asemenea ambiție de mult timp și este de părere că meritul principal pentru tot cee ce se întâmplă acum este al selecționerului Edi Iordănescu.

„Am urmărit un meci senzațional făcut de băieții noștri. Da, domnule, putem spune acum că suntem și noi buni. Ce au avut în plus față de noi ucrainienii ăia care joacă pe la Real Madrid, Chelsea sau prin alte campionate puternice? Vă spun eu, nimic! I-am făcut KO! România a obținut una dintre cele mai mari victorii din istoria participărilor noastre la turneele finale.

Iar cheia succesului a fost acest băiat Edi Iordănescu. Fără el nu formam un asemnea grup unit. iar cu grupul ăsta, Edi a fost neînvins în preliminarii. Pe teren împotriva Ucrainei băieții noștri au fost unul pentru toți și toți pentru unul. Băieții au alergat până nu i-au mai ținut picioarele, s-au dublat unul pe altul, și s-au încărcat cu energie de la suporterii din tribune la fiecare fază. Ne-au demonstrat că merită cu vârf și îndesat acest loc al lor la EURO”, a declarat Rodion Cămătaru pentru ProSport.

„Ne mai trebuie un punct din două meciuri și suntem în optimi!”

Rodion Cămătaru este de părere că partida cu Belgia o să fie mult mai grea. „Însă, acum nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și să facem 100 de ani nuntă din acest meci. Sâmbătă ne va aștepta o echipă a Belgiei extrem de rănită, iar noi trebuie să credem în forțele noastre și trebuie să jucăm la fel de organizat și de uniți. Nu avem în echipă un Nicolae Dobrin, Ilie Balaci sau Gică Hagi ca să facă diferența, dar avem un grup unit.

Trebuie să jucăm la fel de compact și să îi blocăm pe belgieni pe benzi. Au jucători foarte rapizi pe cele două benzi ale terenului. Cu un punct ne vom califica în optimi. Ne mai trebuie un punct din două meciuri, iar eu sunt convins că Edi o să țină grupul concentrat, mai ales că jucătorii noștri sunt asaltați acum de laude din toate părțile. Le transmit jucătorilor noștri să dea totul pe teren, așa cum au făcut cu Ucraina. Și dacă intri și joci doar un minut la un turneu final contează enorm la CV-ul tău. Eu am jucat doar la EURO 84, iar în Italia 90 nea Imi nu m-a băgat niciun minut, iar eu am rămas cu regretul ăsta toată viața. Voi știți cât de mult mi-am dorit să intru atunci cu Irlanda? Simțeam că în meciul ăla era mare nevoie de gabaritul meu pe teren. Meciul ăla a fost de luptă, dar asta e viața. O prezență pe teren la un turneu final, fie ea și trei – patru minute, contează mult de tot. Sunt convins că jucătorii noștri vor avea acum oferte multe, la fel și selecționerul. Dar de Edi Iordănescu trebuie să ținem cu dinții. Băiatul ăsta a demonstrat că este un antrenor mare, s-a maturizat profesional, și uitați că nu are un salariu de top, așa cum au cei cu care el se luptă la acest turneu final”, a spus Cămătaru.

Publicat: 18 06. 2024, 11:33
Actualizat: 18 06. 2024, 11:52