Meciul România – Ucraina are loc în Grupa E de la EURO 2024 din Germania, iar partida este Live Stream Online AICI.
De asemenea, duelul de pe Allianz Arena din Munchen, la care sunt așteptați să participe din tribune aproximativ 30.000 de români, poate fi urmărit și la televizor pe postul PRO TV.
România și Ucraina vor deschide Grupa E de la EURO 2024 din Germania, luni, 17 iunie, cu o confruntare ce este programată să înceapă de la ora 16:00 pe superbul stadion Allianz Arena din Munchen.
În grupă cu cele două reprezentative menționate se mai află Belgia și Slovacia, selecționate care se vor întâlni tot astăzi într-un meci direct, însă începând cu ora 19:00 și pe arena Deutsche Bank Park din Frankfurt.
Revenind la duelul pe care astăzi va fi cu ochii toată România, „tricolorii” se așteaptă la o încurajare puternică nu doar din țară, ci și din interiorul arenei pe care evoluează Bayern Munchen. Potrivit multiplelor rapoarte din presa sportivă, aproximativ 30.000 de suporteri români sunt așteptați în tribune la duelul cu Ucraina. Trebuie menționat că Allianz Arena are o capacitate de 70.000 de locuri la meciurile internaționale, conform Transfermarkt.
Referitor la așteptările de la partidă, situația stă în felul următor. România vine după o serie foarte bună de rezultate pe care a înregistrat-o în preliminarii, unde a câștigat Grupa I, peste Elveția. „Tricolorii” au izbutit să obțină 6 victorii și 4 egaluri în grupă, terminând pe prima poziție, cu un total de 22 de puncte. În schimb, în cele patru meciuri amicale disputate înainte de startul turneului final, elevii lui Edi Iordănescu nu au reușit nicio victorie: România – Irlanda de Nord 1-1, România – Columbia 2-3, România – Bulgaria 0-0, România – Liechtenstein 0-0.
De partea cealaltă, Ucraina a terminat pe locul 3 în Grupa C din preliminarii, după Anglia și Italia. Însă, ucrainenii au avut același număr de puncte ca „Squadra Azzurra”, respectiv 14, pe care le-au adunat după 4 victorii, două egaluri și două înfrângeri (0-2 cu Anglia și 1-2 cu Italia).
Ajunși la barajul pentru EURO 2024, cei din Ucraina le-au învins pe Bosnia Herțegovina și Islanda, scor 2-1 și 2-1, pentru a-și asigura un loc la turneul final din Germania.
Totodată, adversarii României de luni au avut și trei partide amicale pe care le-au disputat în luna iunie: Germania – Ucraina 0-0, Polonia – Ucraina 3-1 și Moldova – Ucraina 0-4.
La capitolul rezultate directe, România și Ucraina s-au mai întâlnit de cinci ori de-a lungul istoriei, de fiecare dată în partide amicale. Iar în ceea ce privește balanța rezultatelor este echilibru total: România a obținut două victorii, Ucraina tot două, iar o confruntare s-a terminat cu o remiză.
România: Fl. Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Fl. Coman, Pușcaș, Alibec, Bîrligea Selecționer: Edward Iordănescu
Ucraina: Lunin – Konoplya, Zabarniy, Matvycenko, Zinchenko – Stepanenko, Brazhko- Tsygankov, Sudakov, Mudryk – Dovbyk Rezerve: Buschchan, Trubin, Svatok, Tymchyk, Bondar, Talovierov, Zubkov, Shaparenko, Malinovskyi, Sydorchuk, Yaremchuk, Vanat, Yarmolenko Selecționer: Serghei Rebrov
Ei vor arbitra duelul România – Ucraina:
Duelul România – Ucraina va putea fi urmărit în format Live Video Online pe www.prosport.ro, la televizor pe postul PRO TV, dar și în format Live Stream Online pe Voyo.protv.ro.
La conferința de presă premergătoare jocului de luni, Edi Iordănescu i-a asigurat pe toți românii că elevii pregătiți de el sunt gata să înceapă EURO 2024 cu o figură frumoasă:
E un moment pe care ni l-am dorit. Vrem să facem ca românii să se regăsească în echipa națională, să îi reprezinte și să dăm un exemplu că atunci când există muncă, orice e posibil. Ce pot să spun este că oricare dintre ei este pregătit. Grupul este pregătit. Și-a dorit acest moment foarte mult. Putem vorbi de obiective, dar trebuie să fim obiectivi. Am simtit multă căldură din partea suporterilor. Au fost multe solicitări pentru bilete. Ne dorim să dăm un nou început fotbalului românesc. Vrem să arătăm că se pot face lucrurile bine, pas cu pas. Suporterilor români le promit că acest grup va da totul, indiferent de momentele prin care treci. Echipa va da totul. Se va pune în luptă și o va accepta. Ne vom bate pentru fiecare metru de teren. Atunci când începe jocul, avem calea noastră. E vorba de procesul muncii noastre de doi ani și jumătate. Încercăm să ne facem simțită prezența. Ne dorim să facem mai bine decât s-a făcut în trecut. Cadoul nu trebuie să vină pentru mine. Eu am fost învățat să stau departe de familia mea. Sunt fericit, acolo unde îmi doresc să fiu. Vreau să avem puterea și încrederea de a atrage rezultate pozitive”, a transmis, printre altele, selecționerul României.
Din tabăra adversă, Serhiy Rebrov a ținut să precizeze faptul că a urmărit naționala României în ultima perioadă și că a remarcat un jucător în mod special:
Cineva spunea că România nu e puternică. Totuși, a jucat foarte bine în calificări, Stanciu e foarte bun, îmi place mult. Însă România e foarte bună ca echipă, are succes, cu disciplină și efort colectiv. Are jucători tineri foarte valoroși care pot decide un meci. Am văzut partide diferite ale României, am observat și amicalele, doar cu Bulgaria a folosit echipa principală. Nu sunt formații slabe la Euro”, a punctat selecționerul Ucrainei, înaintea meciului din Grupa E de la EURO 2024 din Germania.
România:
Ucraina:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER