Românii l-au nenorocit pe starul lui Real Madrid la EURO, iar norocul e al fotbalistului de 100.000.000 de euro! Four Four Two anunță că poate prinde transferul carierei din grupa tricolorilor
Starul lui Real Madrid a gafat incredibil la golurile României, iar norocul i-a surâs fotbalistului de 100.000.000 de euro care poate prinde transferul carierei la finalul EURO 2024.
Ucraina a venit la turneul final din Germania cu doi portari foarte buni: Andriy Lunin și Anatoliy Trubin. În primul meci, contra României, Serghei Rebrov a mizat pe portarul celor de la Real Madrid, dar Lunin a gafat incredibil la două goluri și a fost trecut pe bancă în al doilea meci, cu Slovacia.
Cum poate profita fotbalistul de 100.000.000 de euro de gafele starului lui Real Madrid din meciul cu România
Românii l-au scos din poartă pe Andriy Lunin, iar acum Trubin a apărat excelent poarta ucrainenilor în meciul cu Slovacia și ar putea prinde transferul carierei în Premier League. Portarul care evoluează la Benfica are o clauză de 100.000.000 de euro.
Înaintea turneului final, Rebrov era foarte mulțumit de portarii pe care îi are la dispoziție pentru EURO 2024. Andriy Lunin a profitat de accidentarea lui Courtois și a bifat aproape tot sezonul ca titular la Real Madrid. Courtois și-a revenit chiar înaintea finalei Ligii Campionilor și Carlo Ancelotti a preferat să nu mai mizeze pe ucrainean și în finala cu Borussia Dortmund. Acest lucru l-a afectat pe Lunin care a avut o evoluție extrem de slabă cu România, pierzând locul de titular și la națională.
Anatoliy Trubin și-a reluat locul în poarta Ucrainei, după ce a fost utilizat în majoritatea meciurilor din preliminarii. În meciul cu Slovenia a avut patru intervenții salvatoare.
„Sunt încântat de competiția pe care o avem printre portarii noștri. Trubin a meritat să joace după prestația din amicalul cu Germania (0-0) . A fost foarte calm și ar fi putut chiar să înceapă în primul meci”, a declarat selecționerul Ucrainei.
Pentru Anatoliy Trubin turneul final din Germania poate fi o rampă de lansare în unul din cele mai importante campionate din Europa. Jucătorul care și-a făcut debutul la doar 17 ani, la Sahtior Donețk, a avut o evoluție spectaculoasă și a devenit titular la echipa de club în fața unui alt portar legendar, Andriy Pyatov. La 21 de ani a debutat în Liga Campionilor într-un meci istoric pentru Sahtior Donețk, atunci când ucrainenii au învins Real Madrid, 3-2.
Anatoliy Trubin, transfer de 100.000.000 de euro în Premier League
Portarul Ucrainei poate prinde transferul carierei în Premier League. Benfica l-a cumpărat de la Sahtior Donețk în schimbul a 10 milioane de euro. Portughezii au văzut potențialul jucătorului și i-au stabilit o clauză de 100 de milioane de euro.
„Ar fi o opțiune bună pentru o echipă Premier”, a spus „Four Four Two”.
- 25 de milioane de euro e cota jucătorului, potrivit Transfermarkt.
- 6 apariții în Liga Campionilor bifate în acest sezon.
- 28 de apariții bifate în prima ligă portugheză, dintre care 13 meciuri fără gol primit.