Episod incredibil la EURO: soția jucătorului și amanta sa au fost în aceeași tribună, pe arena unde naționala României își poate decide soarta calificării.
După ce a câștigat partida cu Serbia la EURO 2024, scor 1-0, Anglia a obținut o remiză cu Danemarca, scor 1-1, în a doua etapă din faza grupelor, la Frankfurt, acolo unde selecționata României va evolua cu Slovacia.
Reprezentativa lui Gareth Southgate este lider al Grupei C, cu 4 puncte acumulate, fiind tot mai aproape de accederea în optimile de finală ale turneului final din Germania.
Un lucru mai puțin obișnuit la meciul Danemarca – Anglia a fost acela că fotbalistul Kyle Walker (34 de ani) a fost susținut din tribună atât de soția lui, Annie Kilner, cea cu care are 4 copii, cât și de amanta sa, Lauryn Goodman, cu care are doi copii.
Totuși, cele două femei din viața fundașului de la naționala Angliei au urmărit duelul cu danezii la distanță una de cealaltă. De altfel, cei din echipa de securitate a stadionului au fost nevoiți să stea cu ochii pe amanta lui Kyle Walker, astfel încât aceasta să nu ajungă în proximitatea soției jucătorului.
„Lauryn poate crea probleme. A fost o discuție privind locul ei în tribune, la aproximativ 100 de metri (n.r.- de Annie Kilner). Annie nu vrea să aibă nicio legătură cu ea.
Echipa de securitate știa de prezența lui Lauryn și a fost pregătită s-o împiedice să ajungă în zona destinată partenerelor fotbaliștilor. A fost ținută la distanță”, a dezvăluit o persoană apropiată lui Walker, conform The Sun.
Nu este pentru prima oară când fotbalistul englez o înșală pe Annie Kilner. În trecut, Laura Brown, vedetă TV din Regatul Unit, dezvăluia în trecut că a avut o aventură cu jucătorul englez, deși, în mod oficial, acesta forma un cuplu cu actuala lui soție. Cu toate astea, Annie Kilner l-a iertat pe fotbalist.
Încă din anul 2020, Kyle Walker a început o idilă cu Lauryn Goodman, cea care recent i-a dăruit un al doilea copil. Totuși, considerând că aventura soțului ei s-a terminat, Annie Kilner l-a iertat din nou pe jucător, însă se pare că fundașul a continuat relația cu amanta lui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER