Se îngroașă gluma în atacul României cu 12 zile până la EURO 2024! Cum a ajuns naționala dependentă pe tabelă de doi mijlocași, Nicolae Stanciu și Răzvan Marin, care au produs peste jumătate din golurile ultimilor ani! EXCLUSIV
După 0-0 cu Bulgaria, dincolo de evidența ineficienței ofensive reflectată de tabelă, s-a acutizat parcă senzația incapacității naționalei de a deveni realmente productivă în fața porții adverse, cu precădere atunci când întâlnește o echipă care nu o presează constant și care nu îi deschide, astfel, oportunități de contraatac sau măcar atac rapid.
Cu Denis Alibec încă incert pentru turneul final din rațiuni medicale, cu George Pușcaș după un sezon în care nu a jucat prea mult și abia s-a salvat cu Bari de la retrogradarea în Serie C, iar Daniel Bîrligea convocat deși are numai 88 de minute în tricoul naționalei, tabloul e unul care dă fiori.
Încercarea lui Denis Drăguș ca atacant central din primul minut, cu bulgarii, n-a dat randament, descoperă AICI radiografia „la cald”. Ce ne rămâne de făcut astfel încât în fața Ucrainei, peste doar 12 zile, să contăm ofensiv cu rezultate concrete?
10 din 19 goluri goluri produse de Stanciu și Răzvan Marin!
ProSport îți prezintă în exclusivitate concluziile unei analize în premieră, care acoperă modul în care naționala României a marcat în ultimii doi ani, perioadă din mandatul lui Edi Iordănescu început în ianuarie 2022. Practic, o radiografie a modului în care am putut să devenim eficienți în atac pe durata preliminariilor de succes EURO 2024 și în cele două amicale din martie, cu Irlanda de Nord și Columbia. Cu Bulgaria n-am reușit.
În acest interval de timp, naționala noastră a marcat 19 goluri în 13 meciuri. Cu adversari de categorii diferite, să spunem așa, pentru că am întâlnit și Andorra, de două ori, dar și Elveția sau Columbia.
Ei bine, din cele 19 goluri marcate, doi mijlocași și nicidecum doi atacanți stau la originea a nu mai puțin de 10 goluri! Nicolae Stanciu și Răzvan Marin au produs practic peste 50% din reușitele naționalei din ultimul an și jumătate!
Cum s-a ajuns aici?
Căpitanul a marcat de trei ori și a creat alte două reușite
Căpitanul Nicolae Stanciu a fost autorul a două goluri din lovitură liberă plus unul din acțiune în preliminariile EURO 2024 și tot el a contribuit decisiv la două reușite foarte importante, cea din 1-1 cu Israel la București și din 1-0 cu Elveția la București.
Iată palmaresul lui Stanciu la acest capitol, golurile pe care le-a marcat sau la care a avut un aport decisiv:
- 1-0 cu Belarus – lovitură liberă executată de Stanciu
- 1-0 cu Israel – șut Stanciu, respingere de portar greșită fructificată de Alibec
- 1-0 cu Kosovo – șut puternic Stanciu, din careu, bară-gol
- 1-0 cu Andorra – lovitură liberă executată de Stanciu
- 1-0 cu Elveția – centrare Stanciu, reluare cu capul Moruțan spre Alibec în fața porții
Chiar și în 0-0 cu Bulgaria, mijlocașul a produs un penalty, dar acesta a fost executat slab de Man și n-am punctat pe tabelă.
Răzvan Marin, determinant pentru eficiența pe tabelă
Alte 5 goluri ale României l-au avut în spate sau chiar protagonist pe Răzvan Marin. Mijlocașul a contat enorm pentru transformarea momentelor bune de joc ale naționalei în următoarele reușite concrete:
- 2-0 în Andorra – pasa lui Răzvan Marin de la mijlocul terenului îl lansează pe Alibec singur cu portarul
- 2-0 cu Belarus – centrare Răzvan Marin, reluare din voleu Burcă
- 3-0 cu Andorra – penalty executat de Răzvan Marin
- 2-1 cu Israel la Budapesta – Răzvan Marin îi pasează lui Ianis, primul șut e blocat, al doilea e gol
- 1-1 cu Irlanda de Nord – lansare Răzvan Marin, preluare Man în careu și șut din întoarcere
Așadar, 10 din 19 goluri cu implicarea directă a interilor din sistemul 4-3-3 utilizat de Edi Iordănescu, fără de care nici calificarea la EURO 2024 poate nu ar fi devenit realitate!
Alte 3 goluri printr-un fotbalist indisponibil la EURO 2024!
Culmea, dincolo de cele 10 contribuții ale mijlocașilor, alte 3 goluri au fost create prin Olimpiu Moruțan, fotbalist pe care Edi Iordănescu nu se poate baza la EURO 2024 din cauza accidentării suferite de extrema dreaptă în campionatul Turciei!
Iată și bilanțul contribuției lui Moruțan la cele trei reușite:
- 1-0 în Andorra – centrare Moruțan, cap Man
- 1-2 în Elveția – centrare Moruțan, reluare din voleu Mihăilă
- 2-2 în Elveția – contraatac, lansare Moruțan pentru Mihăilă