Secretul prin care România poate învinge Olanda în optimile EURO! Matthaus a dezvăluit cum a reușit Austria să distrugă naționala lui Ronald Koeman: „A făcut ce n-a făcut nici Franța”
România a început să prindă curaj că poate învinge Olanda în „optimile” EURO. Asta după ce legenda Lothar Matthaus a dezvăluit cum a reușit Austria să distrugă naționala lui Ronald Koeman.
Marcel Sabitzer a înscris al treilea gol al Austriei în meciul cu „Portocala mecanică” de marțea trecută, câștigat cu 3-2.
Fotbalistului german a făcut o dezvăluire care poate fi secretul ce ar duce la victoria echipei noastre în fața Olandei.
Care este secretul prin care România poate învinge Olanda în optimile EURO. Dezvăluiri făcute de Matthaus despre cum a reușit Austria să distrugă naționala lui Ronald Koeman
Marele fost fotbalist german Lothar Matthaus susține că jucătorul Borussiei Dortmund a fost cel mai bun jucător de la Campionatul European de până acum.
„L-am văzut jucând în direct la Berlin, în timpul victoriei cu 2-3 a Austriei în fața Olandei. Viteza sa, agilitatea, modul în care își folosește coechipierii, munca sa defensivă, cât de repede joacă în față – nu am văzut aproape niciodată asta la el la Dortmund”, a spus Matthaus, potrivit site-ului Vi.nl.
Datorită prestației lui Sabitzer, Austria a terminat pe primul loc în Grupa cu Olanda, Franța și Polonia. În „optimile” de finală, echipa austrică va întâlni Turcia.
Matthaus a spus că Olanda are probleme în ceea ce privește viteza pe teren, aspect ce poate fi un avantaj enorm pentru România.
„Sabitzer excelează în această echipă austriacă impresionantă. Ei nu au fost echipa mai slabă în înfrângerea cu 1-0 în fața Franței. Această echipă face ceea ce olandezii și francezii nu reușesc să facă: viteză cu și fără minge. Acesta este stilul lui Rangnick”, a mai spus Matthaus.
Care este concluzia lui Adrian Mutu cu privire la meciul Olanda – România
„Tricolorii” se vor duela cu echipa olandeză pe 2 iulie, de la ora 19.00, la Munchen. Despre șansele unui câștig al echipei naționale a vorbit și fostul internațional Adrian Mutu, precizând că Olanda nu este chiar o echipă de speriat.
„Nu e de speriat, dar rămâne o echipă puternică. Nu au stat bine defensiv cu Austria. Nu erau atât de siguri. Nu îmi place cu Koeman antrenor, nu este maşinăria de fotbal cu care suntem obişnuiţi. Ce am văzut la Campionatul Mondial, Olanda de atunci, nu se compară cu Olanda de acum”, a declarat fostul fotbalist Adrian Mutu, la Fanatik.
De cealaltă parte, olandezii au primit cu bucurie numele echipei adverse, România fiind privită drept un adversar la îndemână.
„Echipa națională a Olandei va juca marțea viitoare în optimile de finală ale Campionatului European împotriva României, iar pentru noi aceasta este, desigur, o veste bună (să nu uităm însă dezastrul cu Cehia de la EURO 2021).
Românii, însă, sunt supărați. Foarte supărați. Ei se așteptau ca Portugalia să-și facă datoria împotriva Georgiei iar acum simt că au picat cu un adversar mult mai greu. Astfel, pe rețelele de socializare, ei fac o serie de declarații scandaloase”, au notat jurnaliștii de la soccernews.nl.