Radu Drăgușin nu prea prinde minute la Tottenham, însă e convins că echipa națională ar putea fi o „rampă de lansare” pentru el.
Fundașul României a vorbit mai mult pe acest subiect și a explicat cum e posibil.
Întrebat unde se vede peste doi ani, Radu Drăgușin, fotbalistul lui Tottenham, nu a dat un răspuns referitor la viitoarea sa echipă de club, ci a ținut să aducă în discuție naționala României, eliminată în optimile EURO de Olanda, scor 0-3.
„La Mondial”, a răspuns imediat fundașul lui Spurs, cu referire la Cupa Mondială din 2026, găzduită de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Radu Drăgușin speră ca naționala noastră să ajungă în sfârșit la o Cupă Mondială, mai ales că nu am mai participat la una din 1998.
„Asta sper, ăsta e obiectivul nostru și sperăm să fim acolo peste doi ani”, a declarat Drăgușin, potrivit Digi Sport.
După ce a văzut suportul masiv oferit de fanii români la EURO 2024, Drăgușin a rămas complet impresionat.
„Am primit o grămadă de mesaje și rezumatul lor este «Mulțumim că ne-ați făcut mândri».
Atmosfera aceasta, din tribune și din teren, este un lucru pe care n-am crezut niciodată că îl voi trăi în viață. M-a marcat foarte mult. Și noi suntem mândri de suporterii noștri”, a mai spus Drăgușin.
Deși terminăm acest Campionat European cu o înfrângere împotriva Olandei, am pus bazele solide ale unei echipe care a dovedit dorință și determinare. Avem pe ce construi și am înțeles că împreună putem avea rezultate mărețe. Mulțumim încă o dată tuturor suporterilor din toate colțurile lumii ce au fost alături de noi pe parcursul acestui turneu”, a fost mesajul postat de Radu Drăgușin după eliminarea României de la EURO.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER