Știm a doua optime de finală de la EURO. Meci capcană în optimi și o posibilă adversară înspăimântătoare pentru România

Știm a doua optime de finală de la EURO. Meci capcană în optimi și o posibilă adversară înspăimântătoare pentru România
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:

Grupele EURO ajung la final, iar România ar putea întâlni o echipă înspăimântătoare, pe un tablou infernal al fazelor finale ale competiției.

„Tricolorii” au șanse mari de a se califica în optimile Campionatului European din Germania. Conform calculelor, elevii lui Edi Iordănescu își permit să piardă partida cu Slovacia, la o diferență de maxim patru goluri, și să acceadă fazele eliminatorii ale competiției.

S-a aflat a doua optime de finală de la EURO

Patru grupe ale turneului final s-au încheiat, iar cea de a doua optime de finală a fost aflată. Mai precis, în prima fază eliminatorie a turneului final, Germania, câștigătoarea Grupei A, va întâlni Danemarca, locul 2 din Grupa C.

Programarea meciului dintre echipa gazdă și nordici poate afecta direct România, întrucât în cazul în care „tricolorii” încheie grupa pe poziția a treia și reușesc să acceadă în optimile de finală, pot întâlni câștigătoarea dintre Germania și Danemarca în sferturi.

Germania are cel mai puternic atac din competiție, reușind să marcheze 8 goluri în cele trei meciuri disputate în grupe. Totuși, cinci dintre reușitele nemților au fost în meciul de deschidere, împotriva Scoției, 5-1.

România poate avea parte de un tablou infernal

Deși nu s-au încheiat toate grupele Campionatului European din Germania, tabloul fazelor finale ale turneului final a început să se contureze. Totuși, toate calculele aduc României adversari complicați.

În cel mai rău scenariu în care „tricolorii” se califică în optimi, adică dacă ocupă locul 3 în Grupa E, vor întâlni una dintre favoritele turneului, Spania. Naționala iberică este singura selecționată care a încheiat faza grupelor fără să încaseze niciun gol. Dacă elevii lui Edi Iordănescu ar reuși să treacă de Spania, vor întâlni câștigătoarea duelului dintre Germania și Danemarca.

Dacă România încheie grupa pe poziția secundă, primul adversar pe care îl va întâlni este Franța, a doua cea mai valoroasă națională de la EURO 2024, conform Transfermarkt. Cu o victorie împotriva „cocoșilor galici”, „tricolorii” ar putea întâlni în sferturi Portugalia sau formația care termină pe locul 3 în Grupa A, adică Ungaria, sau Grupa C, adică Slovenia.

Conform scenariului în care elevii lui Edi Iordănescu termină pe prima poziție în Grupa E, adversara din optimi va fi ocupanta locului 3 din Grupa C sau D, adică Croația sau Olanda.

Situație inedită în grupa României de la EURO 2024

Grupa E, din care face parte România, a generat o situație inedită pentru această competiție. Mai precis, pentru prima dată în istoria Campionatului European, toate echipele dintr-o grupă se află la egalitate de puncte, după două partide disputate. În prezent, „tricolorii” sunt liderii grupei, datorită golaverajului.

Acestea sunt toate rezultatele înregistrate în primele două etape ale Grupei E de la EURO 2024:

  • România – Ucraina, 3-0.
  • Slovacia – Belgia, 1-0.
  • Slovacia – Ucraina, 1-2.
  • Belgia – România, 2-0.
Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
×