Surprize uriașe în lotul Germaniei pentru EURO 2024! Ce nume grele nu vor juca la turneul final
Germania speră să revină în forță în fotbalul mare după ce la ultimele două Cupe Mondiale nu a reușit să treacă nici măcar de faza grupelor.
Avantajul nemților este că EURO 2024 se va disputa chiar la ei acasă. Julian Nagelsmann, selecționerul die Mannschaft-ului, a uimit pe toate lumea după ce a decis să nu convoace câțiva jucători importanți.
Julian Nagelsmann, decizii incredibile legate de lotul preliminar al Germaniei pentru EURO 2024
Joi, Julian Nagelsmann, selecționerul Germaniei, a anunțat un lot provizoriu de 27 de jucători pentru EURO 2024.
Nemții au înlemnit când au văzut că fostul antrenor al lui Bayern nu i-a convocat pe Leon Goretzka și Mats Hummels. Nici Serge Gnabry nu a fost selecționat, însă asta din cauza unei accidentări.
Toni Kroos, mijlocașul lui Real Madrid, a decis să revină la die Nationalmannschaft la trei ani după retragerea sa de la națională.
DFB anunțase deja 18 nume într-o manieră incredibilă: prin presă, social media, influenceri, celebrităţi TV, o galerie de artă, prin compania Lufthansa și chiar la un concert înainte ca selecționerul Germaniei să anunțe lotul integral.
Lotul oficial trebuie anunțat până pe 7 iunie, iar limita maximă va fi de 26 de jucători.
Pe 26 mai, nemții se vor reuni pentru un cantonament de pregătire care se va termina cu două meciuri amicale: cu Ucraina, respectiv cu Grecia.
- La EURO 2024, Germania, gazda turneului, va fi în grupă cu Ungaria, Elveția și Scoția.
Lotul preliminar al Germaniei pentru EURO 2024
Portari: Manuel Neuer (Bayern Munchen), Alexander Nubel (VfB Stuttgart), Oliver Baumann (Hoffenheim), Marc-Andre ter Stegen (FC Barcelona
Fundași: Waldemar Anton (VfB Stuttgart), Benjamin Henrichs (RB Leipzig), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstadt (VfB Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen)
Mijlocași: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Chris Fuhrich (VfB Stuttgart), Pascal Gross (Brighton), Ilkay Gundogan (FC Barcelona), Toni Kroos (Real Madrid), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Leroy Sane (Bayern Munchen), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen)
Atacanți: Maximilian Beier (Hoffenheim), Niclas Fullkrug (Borussia Dortmund), Kai Havertz (Arsenal), Thomas Muller (Bayern Munchen), Deniz Undav (VfB Stuttgart)