Toni Kroos, cu lacrimi în ochi după ultimul meci din carieră, Spania – Germania 2-1, din „sferturile” EURO: „Un vis spulberat”
Toni Kroos, fostul jucător al celor de la Real Madrid, și-a anunţat retragerea din fotbal în primăvara acestui an. Acesta a decis ca EURO 2024 să fie ultimul său turneu pe care îl va mai disputa, după retragerea de la echipa de club.
Cu lacrimi în ochi după ultimul meci oficial din carieră, mijlocașul german a ținut să sublinieze că eliminarea naționalei Germaniei de la Campionatul European pe care l-a organizat este o problemă mult mai mare în comparaţie cu retragerea sa din fotbal.
Toni Kroos, emoționat nevoie mare după ultimul meci din carieră, Spania – Germania 2-1, din „sferturile” turneului final european
Mijlocașul neamț s-a emoționat până la lacrimi la flash-interviul după meciul care a decis eliminarea Germaniei de la EURO, echivalent cu retragerea sa din fotbal. Kroos spune că e mult mai importantă ieșirea naționalei din competiția europeană decât faptul că a agățat el ghetele în cui.
„Cu toţii putem fi mândri. M-aş bucura dacă aş putea ajuta, cât de puţin, ca să ne asigurăm că vom avea din nou acest standard în fotbalul german. În acest moment, eliminarea din turneu este o preocupare mai mare decât retragerea mea. Toţi aveam un obiectiv măreţ împreună.
Acest vis a fost spulberat într-o oarecare măsură, chiar dacă am făcut un turneu bun. A fost un joc în care toţi am dat totul. Am fost foarte aproape. Acest fapt face eliminarea atât de amară”, a declarat Toni Kroos, la finalul partidei.
Ce vrea să facă Toni Kroos în viitorul apropiat. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta
Toni Kroos și-a proiectat deja viitorul. Nu se va face antrenor, oficial de club sau impresar. „33 de ani este o vârstă bună pentru a te pensiona”, declara Toni Kroos în urmă cu câțiva ani, iar acesta s-a ținut de planul pe care îl avea în cap.
Planurile lui Toni Kroos implică deschiderea mai multor academii de fotbal, iar în acest sens, fostul de acum fotbalist a înregistrat deja mărcile și drepturile comerciale. El deja se pregătește să deschidă prima școală de fotbal, potrivit as.com.
Un alt proiect de care celebrul ex-fotbalist german vrea să se ocupe este podcastul la care lucrează de mai mult timp cu fratele său, Felix. Kroos vrea să aducă această producție la un nivel superior și să crească calitatea și cantitatea conținutului.