Transferul bombă de la FCSB, anunțat de ziarul AS din Spania! „Nebunie după victoria cu Ucraina: au plătit clauza de reziliere a lui Mbappe de România”

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 5 poze

Transferul bombă de la FCSB a fost anunțat și de ziarul AS din Spania. Jurnaliștii spanioli au scris despre mutarea realizată de Gigi Becali chiar după victoria uriașă obținută de România în debutul la EURO 2024, în fața Ucrainei, scor 3-0.

Trupa antrenată de Edi Iordănescu a reușit o victorie spectaculoasă în primul meci de la turneul final din Germania, iar Florinel Coman a fost titular, fiind prezent în teren până în minutul 62, când a fost schimbat cu Valentin Mihăilă. La finalul partidei, Gigi Becali a făcut marele anunț despre „Mbappe de România”, pentru ProSport.

Jurnaliștii spanioli anunță transferul bombă făcut de FCSB

România a învins Ucraina, scor 3-0, la debutul la EURO 2024, iar unul dintre protagoniști a fost Florinel Coman, fotbalistul celor de la FCSB. La finalul partidei, Gigi Becali a anunțat, pentru ProSport, că Al-Duhail a achitat clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro și că cel supranumit „Mbappe de România” se va despărți de noua campioană.

Informația publicată în exclusivitate de ProSport a fost preluată și de către jurnaliștii de la ziarul AS din Spania:

„Nebunie după victoria cu Ucraina: au plătit clauza de reziliere al lui Mbappe de România”, au titrat spaniolii de la AS.

Gigi Becali anunță plecarea lui Florinel Coman de la FCSB

Gigi Becali a declarat că va urmări primul meci al României la EURO 2024 doar dacă măcar unul dintre cei patru jucători convocați de la FCSB va fi titular. Florinel Coman a făcut parte din primul 11 aliniat de Edi Iordănescu, iar patronul echipei campioane s-a uitat la meci pentru a-l urmări pe cel mai în formă fotbalist din sezonul de Superliga recent încheiat.

La finalul meciului, latifundiarul din Pipera a dezvăluit că arabii au achitat clauza de reziliere existentă în contractul lui Florinel Coman și că fotbalistul se va despărți de FCSB.

„Tată, azi cred că a fost ultimul meci al lui Florinel la națională ca jucător al FCSB-ului. I-au achitat ăia clauza. Cred că au și intrat banii. Dacă nu azi, mâine sigur. Nu mai am cum să cer mai mult, că arabii i-au achitat clauza. Oricum cota lui crește acum, dar aia este. I-a fost achitata clauza și rămân fără Coman. M-am uitat la meci că a jucat titular Florinel al meu. Dar știți ceva? Au scăpat ieftin ucrainienii. Am mai avut acolo în față și alte vreo doua ocazii, nu? Vreau să batem și Belgia. Ati văzut că am bătut Ucraina cu jucători de la Chelsea, Real sau de pe unde mai joacă aia ai lor? De ce să nu batem și Belgia. Vreau primul loc. Bravo lui Edi, tată! Bravo, România!”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.

Publicat: 18 06. 2024, 10:31
Actualizat: 18 06. 2024, 13:06